Mesajul moral-creştin al lecţiei

Dumnezeu îşi ţine promisiunea: Noi vedem Ţara Făgăduită

Reflecţii teologice

Biblia ne spune că poporul lui Israel au călătorit prin deşert timp de patruzeci de ani ca un popor de nomazi. Abia atunci ei au pătruns într-o ţară cu pământuri roditoare şi bogate, în Ţara Canaanului. Ei nu au avut forţa necesară să cucerească oraşele întărite, fortificate şi păzite ale canaaniţilor, de aceea ei şi-au însuşit pământurile din jurul acestora şi din zonele muntoase din apropiere. Conducerea lor era asigurată acum de către Iosua, căci lui Moise nu i-a fost dat să ajungă în aceste părţi. El doar a văzut Ţara făgăduităde pe vârfurile unui munte, dar nu a păşit pe pământurile ei. El a murit în pustiu. În Canaan, israeliţii au întâlnit şi alte triburi nomade apropiate lor. Cu acestea ei s-au unit şi contopit formând un popor. Cu timpul ei au reuşit să cucerească şi oraşele. Experienţa eliberării din Egipt le-a dat puterea credinţei în Iahwe, pe care şi-au însuşit-o şi celelalte triburi. Israeliţii nu au văzut niciodată pământul ca proprietatea lor, ci ca un dar primit de la Iahwe (Ios 24,13), căci el este proprietarul, ei sunt doar administratorii. El a spus în Lev 25,23: „Pământul să nu-l vindeţi pe veci, căci el este al meu.” Aşa se explică şi obiceiul descris ăn Lev 25 ca tot al şaptelea an pământul să nu fie cultivat (anul Sabatului) şi la fiecare 50 de ani să se împartă din nou iar datoriile să fie prescrise. Ţara Făgăduinţei, Pământul Făgăduinţei este un simbol pentru faptul că Dumnezeu ne-a dăruit un loc pe Pământ, ca noi să ne trăim viaţa în libertate. Nu atât ceea ce s-a petrecut de-a lungul istoriei este hotărâtor, ci ceea ce îşi păstrează întotdeauna actualitatea: mesajul lui Dumnezeu că el este alături de noi.

Reflecţii de pedagogie religioasă

Imaginea Ţării Făgăduite este permanent actuală, căci în ea se descrie speranţa oamenilor din toate timpurile. Noi toţi tânjim după libertate, comuniune, dreptate şi după o „ţară”, un loc, în care să ne simţim bine şi să fie pace. Călătoria israeliţilor ne demonstrează însă că pentru o viaţă împlinită noi trebuie să străbatem „pustiul” şi să dăruim întreaga noastră încredere lui Dumnezeu. Speranţa în această „ţară” este o utopie, care îşi caută împlinirea. Începuturile ei le aflăm în prezent, în viaţa noastră de acum. Ea recunoaşte în prezent viitorul, aşa cum Isus povesteşte în pildele despre seminţa de muştar şi drojdie. Nu este vorba de o închipuire vagă, ci de un vis care va deveni realitate, deşi cunoaşte graniţele omeneşti. Pustiul este simbol al vieţii omeneşti. Ţara Făgăduinţei este motorul, care ne conduce şi ne poartă. Într-o lume saturată, în care copii suferă că dorinţele lor tot mai mari nu mai pot fi satisfăcute, trebuie creată atmosfera, care să nu ducă spre un nou „Egipt”, ci să ne arate şi indice drumul spre Dumnezeu, căci numai el ne poate da ceea ce noi visăm şi dorim în cele mai adânci şi secrete colţuri ale inimii şi sufletului.

Reflecţii metodice

Prin joc, copii se identifică cu israeliţii şi rememorează într-un mod activ parcursul şi simţămintele acestora.

Prin citirea poveştii despre floarea din beton, copii află despre puterea vieţii şi despre nevoile oamenilor.

Prin desen, copii pot pune pe hârtie fanteziile lor cu privire la o viaţă frumoasă în cadrul familiei, şcolii, a communităţii şi societăţii.

Obiective formativ-educative

Copii să îşi maintească despre ce s-a vorbit orele trecute.

Copii să încerce să simtă, să se identifice cu poporul lui Israel.

Copii să asculte şi să înţeleagă sensul poveştii despre floarea din beton.

Copii să deseneze cum îşi imaginează ei o lume „perfectă”.

Floarea din beton

Cu mult timp în urmă a început o ceartă între regele din Betonia şi regina Pământului. „Asta nu se mai poate numi viaţă”, se plângeau toate vieţuitoarele Pământului, furnicile, gândacii, fluturii, toate seminţele plantelor şi rădăcinile lor. Ele erau închise, ele nu mai primeau aer, ele nu mai puteau respira, ele trăiau ca într-o temniţă, cărui uşă este din beton masiv şi paznicul cu cheia plecase de mult departe şi a uitat de ei. Ele încercau să ajungă la lumina Soarelui, să atingă şi să simtă razele Soarelui prin mici crăpături în ziduri. Dar cum regele Betoniei era foarte ordonat şi dorea să îşi facă treaba ca lumea, el îşi întinse mantaua sa mare şi lungă de culoare gri peste întregul Pământ, căci părerea celor de jos nu îl interesa. Regele din Betonia avea la dispoziţie maşini foarte moderne şi performante. Pentru el lucrau mulţi cercetători şi savanţi renumiţi în nişte ateliere şi laboratoare cum nu s-a mai văzut până acum. Însă regina Pământului avea puterea şi ştiinţa vremurilor trecute, ea se putea folosi de mirajul focului, de curajul plantelor şi de magia pietrelor. În stânci secrete săpate adânc în munţi lucrau magii şi piticii Pământului la o nouă descoperire. Ei amestecau diferite seminţe şi rădăcini şi le experimentau. Şi iată că într-o noapte frumoasă – ziua cea frumoasă exista doar sus – ajunseră la un rezultat mulţumitor: ei creaseră floarea din beton. De mică ea învăţă să lovească puternic în zidul gri de deasupra lor. Cu timpul ea reuşi să spargă betonul şi să pătrundă în lumea Soarelui. Ea era verde şi avea o margine de argint foarte plăcută la vedere iar mugurii ei aurii, roşu-galbeni, erau nemaipomeniţi de frumoşi. Pe fiecare stradă şi în fiecare piaţă apăruseră flori din beton. Ele se înmulţeau văzând cu ochii. Ele creşteau mari şi luară forma unor copaci. Iar mugurii lor se deschiseră la lumina şi căldura Soarelui şi începură a mirosi foarte curios, dar totuşi foarte plăcut. Muncitorii regelui din Betonia veniră cu maşinile lor universale să repare stricăciunile din ziduri. Dar după ce mirosiră petalele florii din beton, ei şi uitară că trebuiau să taie florile. Ei râseră, apoi adormiră şi visară. Copii din Betonia se speriaseră la început, dar acum ei organizară o mare petrecere: Sărbătoarea Florii din Beton. Şi ei se minunau despre furnicile cele muncitoare, despre gândacii foarte lâncezi, despre fluturii zburători şi coloraţi. Ei nu mai văzură asemenea vieţuitoare înainte. Ei se căţărau pe crengile tari ale florii din beton şi de fiecare dată când se mai rupea cu zgomot o parte a zidului ei strigau şi chiuiau de bucurie. Plantele verzi erau un semn al vieţii şi al bucuriei. Iar după ce ele străpunseră toate blocurile de beton din oraş, regele din Betonia trebui să se recunoască învins: El se hotărî să încheie pace cu regina Pământului. Şi de atunci fiecare casă, fiecare piaţă, fiecare cartier, fiecare parte a oraşului are un parc, o oază de verdeaţă cu pomi, tufişe şi flori.

Poate că s-a schimbat puţin şi regele din Betonia: Poate el se gândeşte acum mai puţin la maşinile sale şi învaţă să se bucure şi să se veselească. De fapt noi toţi suntem ca şi nişte copaci: Noi avem nevoie de o bucată de Pământ, dacă vrem să ne bucurăm de razele Soarelui.

Cursul orei

Etapele lecţiei	Conţinutul lecţiei (Activitatea profesorului / Activitatea elevilor)	Strategia didactică	Timp
1. Introducere	Profesorul se roagă împreună cu copii „Crezul apostolic”. Apoi el întreabă copii ce îşi mai amintesc ei din orele trecute. Ei au vorbit despre călătoria poporului lui Israel spre Ţara făgăduită.	Rugăciune Recapitulare	6
2. Prezentare	Copii se adună în mijlocul clasei. Ei vor încerca să retrăiască etapele pe care le-a parcurs poporul lui Israel (etapele pot fi intercalate prin cântece). 1. Robia: Profesorul spune „Poporul evreu nu mai suportă robia şi sclavia. Egiptenii cer tot mai mult de la ei. Evreii încep să strige la Dumnezeul lor: Tu nu ne auzi? Tu nu vezi ce se întâmplă aici?” Copii adună cuvinte, propoziţii pe care le spun, strigă în mers prin sală. 2. Moise la tufişul care nu se mistuia: Copii formează un cerc în jurul unei lumânări şi îngenunchiază. Profesorul spune câteva cuvinte despre Dumnezeu. 3. Moise merge la faraon: Toţi merg prin sală spre faraon. Copii strigă împreună „Lasă poporul meu să plece!” (unii mai tare, alţii mai încet, unii plini de deznădejde, alţii cu curaj, unii cer, alţii se roagă) 4. Noi sărbătorim Pesachul: Din nou se adună toţi în jurul lumânării. Acum au mai apărut şi pâine şi vin (masa este întinsă) „Astă noapte se va întâmpla ceva. Robia şi necazurile noastre se vor sfârşi. Vom fi eliberaţi. Vom pleca din Egipt. Nimeni nu ne va vedea şi auzi.” 5. Salvarea la Marea Roşie: Apa este reprezentată de bucăţi de stofă sau carton albastru. Copii strigă frica evreilor. Profesorul/ Moise îi încurajează să treacă prin mare. „Cine trece, va simţi că Jahwe este alături de noi.” 6. Viaţa în deşert: Copii merg ca călători obosiţi, sleiţi de puteri, înfometaţi şi setoşi . . . 7. Legământul şi cele 10 porunci: În mijlocul sălii este lumânarea şi tabla cu legile. Copii îşi dau mâna. Dumnezeu încheie un legământ, atunci şi acum.	Joc	17
3. Adâncire	Copii merg la locurile, stau liniştiţi şi ascultă cu atenţie. Profesorul citeşte povestea despre „Floarea din beton”.	Citire	7
4. Exprimare	Fiecare om are visele şi imaginile sale, după care încearcă să îşi trăiască viaţa. Ce fel de aptitudini şi capacităţi poate omul să îşi însuşească pentru ca el să contribuie cu ceva folositor la dezvoltarea şi înfrumuseţarea lumii. Copii încearcă să deseneze cum îşi imaginează ei o lume frumoasă şi plăcută lor.	Desen	15

Împărtăşiţi cu alţi curioşi!