Mesajul moral-creştin al lecţiei
Să recunoaştem Casa lui Dumnezeu
Reflecţii teologice
Biserica este lăcaşul lui Dumnezeu, casa lui Dumnezeu. Dumnezeu este peste tot, el este şi în interiorul clădirilor şi în afara lor. Oamenii se pot ruga, ei pot vorbi cu Dumnezeu oriunde. Dar există anumite locuri unde Dumnezeu îşi face simţită prezenţa mai intens, unde oamenii îl pot afla în comuniune. Biserici, temple şi castele ale lui Dumnezeu s-au construit din timpuri străvechi. Oamenii au încercat să stabilească locuri pentru Dumnezeu, să îl fixeze, dar nu au reuşit. Totuşi ei au reuşit să se adune pe ei, să formeze comunităţi, să se întâlnească ca fraţi şi surori. Astfel bisericile sunt clădiri sfinte. În ele se regăseşte Duuhul Sfânt, cel care s-a pogorât în ziua Rusaliilor. În ele Isus îşi dă trupul şi sângele peste timpuri. În ele se înfăptuieşte învăţătura lui Isus. Biserică nu este doar clădirea, zidurile, uşile şi ferestrele. Dimpotrivă, Biserica este formată din ceea ce însufleţeşte cărămizile şi betonul, de sufletele noastre, ale oamenilor care vizităm biserica şi înălţăm rugi la Domnul Dumnezeu. Biserica este locul de întâlnire a creştinilor. Biserica este mulţimea credincioşilor. În Biserică Dumnezeu ne-a dat o Casă. Şi el a rămas cu noi. Să nu fugim de el.
Biserica este „poporul lui Dumnezeu Tată, trupul lui Dumnezeu Fiul şi templul Duhului Sfânt” (după Albert Höfer).
Reflecţii de pedagogie religioasă
Copii cunosc Biserica ca clădire. Ei o văd mare, interiorul se poate considera frumos cu altarele împodobite, cu geamurile pictate, cu îngerii şi sfinţii sculptaţi. Au fost de câteva ori la biserică – cu bunica sau chiar singuri. Ei vin cu plăcere la Biserică, le place. Mai greu însă li se poate impregna ziua şi ora la care să vină la biserică. Dumninica dimineaţă ei dorm, sunt obosiţi după orele de privit la televizor. Sfânta Liturghie li se pare plicticitoare. Acestea sunt motive trecătoare. Ce trebuie să rămână? Ei trebuie să câştige impresia, ei trebuie să se asigure că biserica este locul unde ei se pot aduna în linişte, unde ei se pot destăinui, unde ei îşi pot deschide sufletele, locul unde îl găsesc pe Dumnezeu. Dumnezeu îi întâmpină cu bucurie. Biserica este locul care le este întotdeauna accesibil, de aceea este foarte binevenită ideea că uşile bisericii sunt deschise toată ziua.
Reflecţii metodice
Prin discuţia copii – profesor, copii pot povesti tot ce ştiu despre biserică.
Prin mica istorioară despre locuinţa lui Dumnezeu, profesorul încearcă să explice copiilor locul lui Dumnezeu în lume.
Prin jocul de la sfârşitul orei, copii văd că lui Dumnezeu îi place şi veselia lor.
Obiective formativ-educative
Copii să descrie o biserică.
Copii să cunoască o biserică.
Copii să descopere ce înseamnă biserică.
Copii să încerce să simtă prezenţa lui Dumnezeu (în capelă).
Cursul orei
|
Etapele lecţiei |
Conţinutul lecţiei (Activitatea profesorului / Activitatea elevilor) |
Strategia didactică |
Timp |
|
1. Introducere
|
Profesorul salută copii. Ei se roagă împreună un „Tatăl nostru”. Ei vorbesc despre vacanţa trecută. Apoi profesorul notează numele copiilor şi înregistrează cine a venit şi cine nu la ora de religie. Ei discută cum vor putea decurge orele de religie în cadrul şcolii. Copii relatează despre orarul de la şcoală. Ei încearcă să stabilească ziua şi ora la care s-ar putea întâlni la şcoală. |
Rugăciune
Discuţie profesor – copii |
15 |
|
2. Prezentare
|
Profesorul întreabă copii dacă ei ştiu unde se află (în capela bisericii). Copii răspund. Se încheagă un dialog cu întrebări şi răspunsuri despre biserică, cum se recunoaşte o biserică ca clădire, din interior, din exterior (turm, faţade ornamentate, intrare mare, altar, cor, geamuri pictate, sculpturi de îngeri etc.). |
Discuţie profesor – copii |
10 |
|
3. Aprofundare
|
Profesorul zice o mică parabolă: „Un rabbi – adică un învăţător evreu – era oaspete al unor oameni de seamă a unui oraş. El i-a surprins cu o întrebare: Unde locuieşte Dumnezeu? Ei râseră de el: Ce vorbeşti tu? Toată lumea este plină de strălucirea şi harul său! Dar el a răspuns la propria sa întrebare: Dumnezeu locuieşte acolo, unde i se dă voie să intre.” (după Martin Buber) Această povestioară se compară cu locul sacru din biserică. Şi Isus a zis: „Acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în numele meu, în mijlocul lor sunt şi eu.” Ce mai numim noi Biserică? Cine mai face parte din Biserică? Noi formăm Biserica. Noi suntem Biserica. Noi ne îngrijim ca Cuvântul lui Dumnezeu să nu rămână doar între patru pereţi, ci prin vorbe şi fapte îl ducem mai departe. |
Mică povestire
Discuţie profesor – copii |
10 |
|
4. |
Profesorul şi copii se joacă un joc. |
Joc |
10 |
Articole pe teme apropiate
Nici un articol pe teme apropiate.Împărtăşiţi cu alţi curioşi!
