Mesajul moral-creştin al lecţiei

Dumnezeu însoţeşte pe fiecare om pe drumul său în viaţă

Reflecţii teologice

În vechile povestiri despre Abraham, Isaac şi Iacob, oamenii află că Dumnezeu păşeşte alături de ei pe căile vieţii. Obiceiurile populaţiei nomade din acele timpuri cerea ca fiul cel mai în vârstă să ducă numele şi voinţa părinţilor mai departe, de fapt binecuvântarea lui Dumnezeu, de la Abraham moştenită. Această tradiţie este întreruptă însă în povestirea despre Iacob şi Esau (Gen 25-35). Dumnezeu se implică direct şi pătrunde în calea vieţii lor. În sec. al IX-lea î.H., un cronicar, numit Jahwistul, descrie moştenirea binecuvântării lui Dumnezeu în cadrul unui conflict de familie. Fiul lui Abraham, Isaac, are împreună cu soţia sa Rebeca doi fii gemeni: Iacob şi Esau. Iacob este cel tânăr şi preferatul mamei. Amândoi doresc să împiedice ca fiul mai în vârstă, Esau, să devină moştenitorul şi domnul familiei. Ei se folosesc de un şiret-lic, pentru a da peste cap mersul firesc al tradiţiei. Rebeca îi sugerează lui Iacob să se îmbrace ca fratele său şi astfel să primească de tatăl său slab la vedere, aproape orb, binecuvântarea. Într-adevăr tatăl nu îl recunoaşte şi îi dă binecuvântarea. Esau descoperă că a fost furat şi doreşte a-l înlătura pe fratele său. Acesta fuge. În această situaţie disperată pentru Iacob, Dumnezeu îi apare în vis pe un câmp liber, unde Iacob înnopta doar cu o piatră sub cap. Iacob se ia la luptă cu Dumnezeu. Acesta îl iartă şi îl binecuvân-tează pe Iacob. Iacob este rănit la şold, dar curat la suflet şi cu inima liberă, plină de dragoste. Nimic nu mai stă în calea unei împăcări cu Esau. După 14 ani de pribegie, Iacob se întoarce acasă. Tema principală a acestei povestiri este, pe lângă destrămarea unei familii prin rivalitate, şiretlic, ură, prezenţa continuă a lui Dumnezeu, involvarea sa, binecuvântarea sa. El nu este legat de un anumit loc, el este un Dumnezeu al drumului. El este însoţitor permanent. Promisiunea sa sună: Eu sunt cu tine. Iar credinţa oamenilor spune: Tu eşti cu mine!

Reflecţii de pedagogie religioasă

Elevii se află, ca şi Iacob, pe un drum al vieţii. El este însoţit şi binecuvântat de Dumnezeu şi în situaţiile date de rivalitate, de ceartă, de destrămare a familiei, de singurătate. Apoi mai este şi celălalt aspect: al recunoaşterii de sine. A afla cine eşti cu adevărat, a găsi un sens în viaţă, asta nu trebuie neapărat să se întâmple în spatele unor uşi închise sau în întâlnirile benefice cu alţi oameni şi prieteni. Câteodată înaintăm pe drumul vieţii printr-o ceartă. Chiar şi propria neputinţă, recunoaşterea ei şi a mizeriei sufleteşti, pe care o trăim, poate reprezenta o uşă de reintrare pe calea vieţii împlinite. Pe neaşteptate, blestemul poate fi schimbat în binecuvântare, dacă ne declarăm deschişi împăcării. Dumnezeu ni se destăinuie şi în clipele de întuneric şi umbră ale vieţii noastre. Plini de mirare şi recunoştiinţă putem întreba: Tu eşti cu mine? Tu mergi drumul meu? Eu sunt o binecuvântare?

Reflecţii metodice

Prin citirea povestirii, copii întâlnesc un nou text biblic.

Prin discuţia copii-profesor, copii pot rememora ce au citit şi ei pot sistematiza conţinutul textului.

Prin descrierea imaginii despre visul lui Iacob, ei pot vizualiza mai bine acţiunea.

Prin jocul de exprimare, copii se pot identifica cu Iacob şi pot retrăi simţămintele sale.

Obiective formativ-educative

Copii să cunoască povestirea despre Iacob.

Copii să descifreze şi să înţeleagă mesajul lui Dumnezeu în această povestire.

Copii să încerce să se identifice cu Iacob.

Cursul orei

Etapele lecţiei	Conţinutul lecţiei (Activitatea profesorului / Activitatea elevilor)	Strategia didactică	Timp
1. Introducere	Profesorul se roagă cu copii „Tatăl nostru”.	Rugăciune	3
2. Prezentare	Copii citesc pe rând povestirea despre „Isaac, Esau şi Iacob” din Biblia pentru copii „Dumnezeu vorbeşte copiilor săi”.	Citire	7
3. Aprofundare	Copii şi profesorul repetă în discuţie cele întâmplate. El le arată copiilor o imagine de Marc Chagall despre „Visul lui Iacob”. Copii descriu ce văd, începând cu culorile, formele, obiectele şi persoanele din poză.	Discuţie profesor-copii Descrierea unei imagini	13
4. Identificare	Copii se aşează pe scaune într-un cerc. Un copil îl joacă pe Iacob. El îşi ia scaunul şi se pune în mijlocul cercului. Profesorul începe a întreba: „Ce îl putem noi întreba pe Iacob? Ce este deosebit la el?” Copii pun întrebări. Iacob răspunde. Astfel începe o discuţie. Dacă aceasta pierde din intensitate, un alt copil sau profesorul îl poate dubla pe Iacob. Dublura se pune în picioare în spatele scaunului lui Iacob, numai pentru o întrebare.	Joc de identificare şi exprimare	17
5. Exprimare	Copii merg la locurile lor, îşi iau caietele şi scriu o rugăciune, care începe cu „Domnul Dumnezeul meu! În vis tu mi-ai apărut şi . . .. Tu mi-ai promis . . .”	Activitate în scris	5

Împărtăşiţi cu alţi curioşi!