ReliJoc

Idei pentru jocuri şi ore de religie

Moise îl întâlneşte pe Dumnezeu: Eu sunt cu tine…

| 0 comentarii

Mesajul moral-creştin al lecţiei

Dumnezeu este cu noi

Reflecţii teologice

În povestirea despre chemarea lui Moise (Ex 3) este ni se prezintă o experinţă de viaţă a oamenilor din antichitate. Dumnezeu s-a revelat oamenilor, le-a dat posibilitatea de a-i fi aproape şi le-a desconspirat numele său. El s-a adresat nu numai lui Moise, ci prin Moise tuturor oamenilor. Dumnezeu îşi ţine promisiunea. El este alături de noi în orice situaţie. Acesta este mesajul acestei povestiri. La dorul firesc al oamenilor după o apropiere sufletească, Dumnezeu răspunde cu numele său: JAHWE = Eu sunt Cel ce sunt. Deci El există, este prezent aici şi acum pentru fiecare. El este prezent nu numai în fiinţă, ci mai ales prin fapte.

Reflecţii de pedagogie religioasă

Copii sunt abia la începutul incursiunii lor în lumea Bibliei. Ei nu posedă multe cunoştiinţe privitoare la istoria poporul ales. De aceea este nevoie de o (foarte) scurtă prezentare a istoriei şi situaţiei sociale a poporului evreu, aflat în Egipt. Fiecare om, şi în special copii, simt nevoia de apropiere fizică şi sufletească şi de dragoste. Această povestire despre chemarea lui Moise încearcă să satisfacă această nevoie de bază a omului. Sentimentul de a fi singur şi părăsit a încercat, cel puţin pentru o singură dată, pe fiecare. Oricât de multă iubire primesc copii din partea părinţilor, bunicilor, a celorlalţi apropiaţi lor, copii cunosc acest sentiment. Dumnezeu spune: „Eu sunt cu tine”. Dacă copii acceptă aceste cuvinte, atunci ei poartă pentru viitor o imensă comoară în inima lor. Pentru toţi este valabil: Eu nu sunt niciodată singur şi părăsit – Dragostea şi afecţiunea lui Dumnezeu se revarsă şi peste mine. Dar cât de mult ne străduim noi, profesorii de religie, să insuflăm această siguranţă, nu avem voie să ne amăgim: Credinţa este şi rămâne un cadou.

Reflecţii metodice

Prin povestirea despre Moise, copii află o nouă întâmplare din Biblie.

Prin sărbătoarea catehetică, copii se identifică cu Moise în faţa focului şi ei repetă cuvintele acestuia şi pot spune de la ei cuvinte de mulţumire pentru prezenţa şi ocrotirea lui Dumnezeu.

Obiective formativ-educative

Copii să cunoască povestirea despre chemarea lui Moise.

Copii să poată repeta unele propoziţii principale ale textului.

Copii să aşeze cu grijă flăcările, pentru a forma un foc, ce simbolizează iubirea lui Dumnezeu pentru noi.

Copii să mulţumească prin scurte propoziţii pentru afecţiunea lui Dumnezeu.

Chemarea lui Moise

Moise păştea oile lui Jethro.

El le mână peste câmpii şi dealuri.

O dată merge cu ele până departe.

El ajunge în pustiu.

Totul era înconjurat de nisip.

Dar el vede un munte,

muntele lui Dumnezeu.

Şi ce se întâmplă: Un tufiş arde.

Este cuprins de flăcări.

Este un semn.

Flăcăra se revarsă din tufiş.

Tufişul arde.

Arde, dar nu se mistuie.

Ce este aceasta?

Moise fuge.

Ce se aude?

Dumnezeu strigă:

Moise! Moise!

Moise zice: Aici sunt eu.

Dumnezeu vorbeşte:

Nu te apropia de mine, Moise!

Rămâi unde eşti.

Descalţă-te. Pământul acesta este sfânt.

Eu sunt aici, Domnul părinţilor tăi,

Dumnezeul lui Abraham, al lui Isaac, al lui Iacob.

Moise este speriat.

El nu încumetă a privi spre Dumnezeu.

Dumnezeu vorbeşte:

Eu văd viaţa grea din Egipt.

Poporul meu este asuprit.

Aud strigătul lui.

Eu îi cunosc suferinţa.

Ei sunt sclavi.

Eu îi voi elibera.

Eu îi voi scoate din Egipt.

Eu îi voi duce într-o altă ţară,

întinsă şi bogată,

o ţară cu lapte şi miere.

Tu, Moise,

tu îi vei conduce.

Aceasta este misiunea ta

din partea mea.

Eu te trimit la faraon.

Doamne, nu! Moise strigă:

Cine sunt eu,

ca să mă duc la faraon,

ca să îi conduc pe evrei?

Lui Moise îi este teamă.

Dumnezeu vorbeşte:

Eu sunt cu tine.

Eu voi fi cu tine.

Eu voi fi întotdeauna aici.

Şi acesta este semnul meu.

După ce aţi ieşit din Egipt,

aici, pe acest munte,

voi îmi veţi mulţumi.

Moise spune:

Nu, Doamne, nu!

Eu merg la ei.

Ei nu mă cred.

Eu le spun, că tu m-ai trimis.

Ei spun:

Cine este acest Dumnezeu?

Cum se numeşte? Spune-ne numele Său!

Dumnezeu vorbeşte:

„Eu sunt Cel ce sunt.

Eu voi fi Cel ce voi fi.

Eu sunt întotdeauna aici pentru voi.”

Acesta este numele meu.

Moise, tu să le spui:

Cel, ce se numeşte astfel,

acela mă trimite la voi:

„Eu sunt Cel ce sunt.

Eu voi fi Cel ce voi fi.

Eu sunt întotdeauna aici pentru voi.”

Acesta este numele meu în veci.

(trad. după Dietrich Steinwede)

Cursul orei

Etapele lecţiei

Conţinutul lecţiei (Activitatea profesorului / Activitatea elevilor)

Strategia didactică

Timp

1. Introducere

Profesorul şi copii se roagă „Sunt copil, Isuse”.

Rugăciune

3

2.

Prezentare

Copii se adună în cerc. Ei vin în ordine dinainte stabilită, fiecare cu scaunul său, în cerc. Profesorul citeşte despre chemarea lui Moise după foaia alăturată.

Citire

7

3.

Aprofundare

Profesorul întinde în mijlocul cercului un carton negru sau un material de culoare închisă. În mijlocul acestuia, el aprinde o lumânare. Fiecare copil primeşte o flacără din hârtie. Copii aduc şi pun pe rând această flacără în jurul lumânării, după ce au spus o propoziţie din text. Toţi îngenunchează. Apoi profesorul ia lumânarea şi o dă unui copil din cerc. Acesta spune un cuvânt de mulţumire lui Dumnezeu („Doamne, eu îţi mulţumesc pentru . . . că ne auzi, când te strigăm; că te ingrijeşti de noi, când avem nevoie; că eşti aproape de noi, când alţii sunt departe”) şi dă lumânarea vecinului său din dreapta ş.a.m.d. După fiecare propoziţie, toţi repetă „Doamne, tu eşti cu mine” (posibil şi prin cântec). Ultimul copil pune lumânarea în mijloc. Copii îşi iau scaunele şi merg la locurile lor.

Festivitatea catehetică

15

4.

Exprimare

Copii primesc o bucată de hârtie sub formă de flacără. Ei o lipesc în caiet şi o colorează. Alături, ei pot dezvolta flacără la un foc mare.

Desen

20


Print

Împărtăşiţi cu alţi curioşi!


Articole pe teme apropiate

Nici un articole pe teme apropiate.

Lasă un răspuns

Câmpurile obligatorii sunt marcate *.

*