Mesajul moral-creştin al lecţiei
Să recunoaştem nemăsurata putere de iertare a lui Dumnezeu
Reflecţii teologice
Dumnezeu a creat lumea şi pe primii oameni. Adam şi Eva au primit tot ce au avut nevoie. Dar ei vroiau mai mult. Ei doreau totul, ei doreau să îşi asume şi rolul lui Dumnezeu. Ei au crezut că pot să îl renege pe Dumnezeu. Când au descoperit că ei au totul, nu mai vroiau să audă de Dumnezeu. Astfel ei au săvârşit Păcatul. Acesta nu a constat că au mâncat un măr, ci a constat în faptul că ei au rupt legătura cu Dumnezeu. La început ei au avut fericirea, Paradisul dăruit lor de către Dumnezeu. Ei nu au acceptat să îl recunoască pe Dumnezeu ca fiind artizanul fericirii lor, aşa că ei s-au îndepărtat de el. Oamenii pierd fericirea şi îşi pun o piedică în drumul vieţii lor: Păcatul strămoşesc. Ruperea acestei legături dintre om şi Dumnezeu duce mai târziu la ruperea legăturii dintre om şi om (Cain şi Abel), dintre trup şi suflet, dintre voinţă şi ştiinţă. La sfârşit rămân păcatele fiecărui om în parte. Omul se naşte într-o lume, care nu mai este perfectă, ea este străpunsă de Păcatul originar moştenit. Dumnezeu nu mai are şi nu mai este putere. Omul vrea să îi ia locul. Omul s-a individualizat. Fiecare în parte este deştept şi creator. Fiecare este liber să facă ce doreşte. De fapt nu este vorba de asumarea de responsabilităţi, ci de fuga din faţa acestora. Paradisul a fost creat pentru a-i folosi omului. Dar omul a dorit „mai mult”. Şi a primit. O lume să o păstorească – în mare parte singur. Sarcina omului este de restabili legătura lui cu Dumnezeu. Dumnezeu îi oferă nu o şansă, ci mii şi mii, nenumărate. Chiar la începutul săvârşirii Păcatului se recunosc semne promiţătoare – peste timp Fecioara Maria va fi des reprezentată ca învingătoare asupra şarpelui (v. Gen 3,15). Dacă Gen 3,19 ne duce cu gândul la Miercurea Cenuşii – noi ştim, că viaţa noastră nu este valabilă, ea ar fi „cenuşie, praf” fără de Dumnezeu, în Gen 3, 21 aflăm că Dumnezeu nu ne lasă singuri, el se îngrijeşte de noi, el confecţionează haine din piele pentru Adam şi Eva. De amintit mai sunt şi povestirile din Gen 1-2 unde aflăm că „Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune.”
Reflecţii de pedagogie religioasă
Cu greu pot înţelege încă copii ce înseamnă Păcatul strămoşesc, Păcatul originar. Chiar dacă ei au aflat despre botez şi despre spălarea acestui Păcat, chiar dacă ei ştiu deja ce înseamnă a păcătui, nu este la îndemâna lor să înţeleagă ce s-a petrecut atunci, la începuturi. Dar vremea noastră modernă este de un real ajutor cateheţilor: sunt destule exemple de preamărire a oamenilor, foarte multe cazuri, în care oamenii se cred în stare a depăşi condiţia lor de creaţii. Oamenii nu se mulţumesc cu acest statut de creaţii, ei doresc a fi creatori. Ei într-adevăr au primit darul de a folosi natura şi mintea lor, cu răspundere şi responsabilitate, dar ei vor a controla totul. De mare actualitate sunt discuţiile despre metodele de clonare a vieţii. Această putere să îi fie lăsată lui Dumnezeu. Omul a arătat şi arată în continuare că încă nu este capabil să îşi asume o asemenea uriaşă răspundere. Important este ca fiecare om în parte să îşi dea seama de cpacităţile lui proprii, de ceea ce poate bine şi ce nu poate. Ceea ce poate să folosească cu pricepere, înţelegere şi frică de Dumnezeu. Iar de ceea ce nu poate să lase mâinile şi dorinţele. Fiecare are un har, o carismă, un anume dar. Nici unul nu poate tot, dar nici nimic. El poate să folosească darul său şi să îi mulţumească lui Dumnezeu pentru aceasta.
Reflecţii metodice
Prin povestirea despre căderea omului din Paradis, copii continuă a afla noi întâmplări din Biblie.
Prin poezia „Eu doresc să fiu ca Dumnezeu”, copii află la ce poate duce dorinţa de mai mult.
Prin activitatea copiilor, ei pot a-şi folosi propria părere şi propriile idei referitor la conţinutul poeziei.
Prin formarea pancartei, copii lasă o dovadă a participării lor active în cadrul orei.
Obiective formativ-educative
Copii să-şi exprime găndurile referitor la Păcatul strămoşesc.
Copii să îşi scrie dorinţele proprii ca pol opus la gândurile autorului poeziei.
Copii să formeze o pancartă cu titlu.
Eu doresc să fiu ca Dumnezeu
Eu doresc un măr.
Eu doresc o pară.
Eu doresc un prânz.
Eu doresc un vin.
Eu doresc caviar.
Eu doresc coniac.
Eu doresc ţigări.
Eu doresc o femeie.
Eu doresc o locuinţă frumoasă.
Eu doresc o casă.
Eu doresc o maşină.
Eu doresc o fabrică.
Eu doresc multe maşini.
Eu doresc o a doua femeie.
Eu doresc să nu lucrez.
Eu doresc să am totul.
Eu doresc să conduc întreaga lume.
Eu doresc să fiu ca Dumnezeu.
Eu doresc un măr.
(Josef Dirnbeck)
Cursul orei
|
Etapele lecţiei |
Conţinutul lecţiei (Activitatea profesorului / Activitatea elevilor) |
Strategia didactică |
Timp |
|
1. Introducere
|
Profesorul şi copii se roagă „Tatăl nostru”. Profesorul invită copii să citească pe rând Gen 3, 1-24. Profesorul şi copii vorbesc despre cele citite. |
Rugăciune Citire Discuţie copii-profesor |
20 |
|
2. Aprofundare
|
Profesorul citeşte copiilor o scurtă poezie „Eu doresc să fiu ca Dumnezeu”. Copii îşi spun părerea despre conţinutul poeziei. Ei pot da şi alte exemple, ei pot continua poezia. |
Citire Discuţie copii-profesor |
10 |
|
3. Aplicare
|
Profesorul împarte fiecăruia un vers. Fiecare scrie un vis al său nerealizabil, apoi o dorinţă realizabilă, la urmă încearcă să scrie un vers opus ca sens şi înţeles celui de pe foaie, dar fără să folosească aceleaşi cuvinte. După ce au terminat, se discută în plen despre rezultate. Apoi profesorul pune la dispoziţia copiilor o pancartă, pe care ei lipesc foile şi îi dau un titlu. |
Activitate a copiilor
|
20 |
