Mesajul moral-creştin al lecţiei

Să ne rugăm pentru răposaţii noştrii

Reflecţii teologice

„Credem cu tărie şi sperăm: Cum Cristos a înviat din morţi şi El trăieşte pentru veşnicie, aşa toţi cei drepţi vor trăi după moartea lor împreună cu Cristos şi El îi va învia în ziua cea de pe urmă.” (v. Catehism). Deja primele popoare ale antichităţii petreceau o zi de amintire a morţilor lor (de ex. romanii aveau „Parentalia”). Creştinii au păstrat unele tradiţii ale acestor popoare, atâta timp cât ele se justificau prin credinţa lor. Din sec. al II-lea se citesc rugăciuni comemorative pentru morţi în Sf. Liturghii. Însă punctul de plecare al Zilei Morţilor îl constituie anul 998, când părintele stareţ Odilo din Cluny a introdus comemorarea tuturor morţilor pe data de 2 noiembrie pentru toate mănăstirile aflate sub orânduirea lui. Această tradiţie s-a extins apoi în întreaga Franţă, apoi în Anglia, Germania şi Italia, unde a ajuns abia în sec. al XIII-lea. Liturghia pentru morţi s-a îmbogăţit din 1970 cu încă 4 „Prefaţe pentru răposaţi” pe lângă cea originară (I Speranţa credincioşilor, II Unul, care a murit pentru toţi, III Cristos, învierea şi viaţa, IV Omul în mâna lui Dumnezeu, V Moartea ca răscumpărare a păcatului şi viaţa nouă ca dar al lui Dumne-zeu). Din denumirile acestor „Prefaţe” reiese accentul care se pune în noile liturghii pe „caracterul pascal al morţii creştineşti” (LK 81), care are la bază misterul pascal al Învierii lui Cristos şi nu tristeţea „celor-lalţi, care nu au speranţă” (1 Tess 4,13). Textele nu se referă la cumplita Judecată de Apoi, căci acestea ar întuneca lumina care străbate din credinţa Învierii. Toate lecţiunile, rugăciunile şi căntecele sunt pătrunse de speranţa în Înviere şi de rugămintea ca răposaţii să devină părtaşi ai acesteia. Ce înseamnă „a învia”? Prin moarte, la despărţirea sufletului şi trupului, ultimul revine în ţărână şi se descompune, în timp ce sufletul urcă la Dumnezeu. Apoi Dumnezeu va da trupului nostru viaţa veşnică, căci prin puterea lui Cristos cel Înviat El va uni trupul cu sufletul nostru. Credinţa în învierea morţilor era parte integrantă a vieţii primilor creştini. Ea îşi are rădăcinile în faptul că Dumnezeu „nu este un Dumnezeu al morţilor, ci al celor vii” (Mc 12,27). Isus leagă gândul Învierii de persoana sa „Eu sunt Învierea şi Viaţa” (Ioan 11,25).

Reflecţii de pedagogie religioasă

Fiecare copil a aflat un caz de dispariţie prin moarte a unui om în familie, între rude, în vecini sau în cercul său de prieteni. Mai trist a fost dacă el a avut un contact mai strâns cu acel om. Copilul a observat doar, că cineva cu care se înţelegea bine, pe care l-a respectat, l-a luat în inima sa, nu mai este. Deseori nimeni nu se îngrijeşte de copii în astfel de situaţii. Copilul nu găseşte singur explicaţii. El ar pune multe întrebări. Moartea este un fenomen, care se întâlneşte foarte des în viaţa cotidiană: la televizor, la radio, în ziare vedem, auzim, citim despre accidente mortale, despre boli incurabile, despre catastrofe naturale, despre războaie. Fiecare om se întreabă: Ce înseamnă moartea, a fi mort? Unde ajungem noi? Cum o să ne meargă după aceea? Răspunsurile izvorăsc din speranţă. Există o viaţă după moarte, dată de dorul nostru de a-l urma pe Isus. Este important a se vorbi despre ea. Viaţa pământească are un început, dar şi un sfârşit previzibil. Moartea înseamnă pierdere. Dar moartea este şi stabilirea unei noi legături în comunitate cu Isus, în împărăţia lui Dumnezeu, împreună cu toţi răposaţii. Viaţa pământească are un scop, anume credinţa noastră că va veni timpul potrivit a ne întâlni cu cei iubiţi, pe care nu îi putem uita. Copii încă nu pot înţelege aşa de uşor acest mecanism. De ce trebuie bunul Dumnezeu să îmi ia pe tata, pe mama, pe bunica, dacă eu mai am nevoie de ei? Timpul şi paşii mici în descoperire credinţei vor oferi răspunsul.

Reflecţii metodice

Prin discuţia copii-profesor, copii pot povesti ce au făcut ei ziua trecută, dacă au fost la cimitir, cum a fost acolo. Prin contemplarea imaginii este adâncită privirea spre interpretarea morţii. Prin povestirea despre prietenia dintre poştaş şi bătrân, copii primesc siguranţa, că posibilitatea unei continuări a vieţii există cu adevărat.

Obiective formativ-educative

Copii să descopere că moartea ţine de mersul firesc al vieţii.

Copii să încerce să îşi facă o părere despre ce ar putea însemna moartea.

Copii să afle despre însemnătatea Zilei Morţilor; să o înţeleagă ca zi a comemorării, ca zi a reîntâlnirii, ca zi a bunei speranţe pentru cei răposaţi.

Copii să recunoască că există un nou început după sfârşit.

Scrisoarea cu margini negre

Un poştaş trebuia odată să ducă cuiva o scrisoare cu margini negre. El ştia că prin acea scrisoare se transmitea un mesaj trist, poate era vorba de moartea unui bun prieten. El trebuia să ducă această scrisoare unui bărbat bătrân, care locuia singur. Poştaşul se gândise să nu îi dea scrisoarea, dar asta era meseria lui, el nu avea voie să ascundă scrisorile. El se aşeză în drumul său pe o bancă şi desenă pe plic o floare. El se gândi: Poate că astfel bătrânul mai prinde speranţă. Într-adevăr în scrisoare era vorba despre moartea unui vechi prieten al bărbatului. Acesta se întristă foarte mult şi plânse la aflarea veştii. El tot ţinu scrisoarea în mână, o întoarse pe toate părţile şi ce văzu el: O floare era desenată pe plic! Bătrânul se gândi: Cum a ajuns floarea aceasta aici? Deodată floarea începu să crească şi se făcu ca un ghiocel. Bătrânul luă un ghiveci de flori, îl umplu cu pământ şi aşeză floarea în el. El o uda în fiecare zi! Floarea creştea şi creştea şi bătrânul nu se mai simţea trist. Într-o zi el povesti poştaşului povestea minunată a florii. Acesta zise: „La asta nu m-aş fi aşteptat.” Bătrânul îl invită pe poştaş să vină duminica la o cafea. Ei jucară cărţi şi deveniră prieteni. Floarea stătea pe marginea ferestrei şi era încântată. (trad. după Käthe Recheis / Friedl Hofbauer)

Cursul orei

Etapele lecţiei	Conţinutul lecţiei (Activitatea profesorului / Activitatea elevilor)	Strategia didactică	Timp
1. Introducere	Profesorul întreabă copii ce au făcut ei de Ziua Sfinţilor şi de Ziua Morţilor. Copii povestesc: despre rude, prieteni, care au murit. Ce înseamnă moartea? Copii încearcă să găsească răspunsuri.	Discuţie copii-profesor	10
2. Prezentare	Profesorul îndeamnă copii să privească o imagine. Copii se uită cu atenţie la poză, o descriu după culori, după materialele care apar. Vi se pare ceva cunoscut? Care parte a imaginii vă place cel mai mult? Unde duce drumul? Cine te poate însoţi? Cum te simţi?	Contemplarea unei imagini Discuţie profesor-copii	10
3. Adâncire	Profesorul povesteşte o mică povestire despre „Scrisoarea cu margini negre”. El descrie speranţa, înţelegerea de care a dat dovadă poştaşul, prietenia, bunătatea comportamentului său cu celălalt, care a pierdut pe cineva drag.	Povestire	10
4. Exprimare	Copii desenează casa bătrânului şi floarea frumoasă şi mare în caietele lor.	Desen	15

Împărtăşiţi cu alţi curioşi!