Trimestrul I
1. Lecţie recapitulativă – fixarea unor cunotiinţe religioase
2. Introducere în studiul istoriei Bisericii – drumul lui Cristos de-alungul secolelor
3. Primii creştini – să ducem spiritul iubirii între oameni
4. Primul martir Sf. Ştefan – să avem grijă de săraci
5. Apostoliii Petru şi Pavel – să acceptăm încercările primite
6. Activitatea misionară a Sf. Pavel – pentru toţi voi face de toate
7. Persecuţiile creştinilor – să nu facem rău altora
8. Biserica în timpul lui Constantin cel Mare – să urmăm credinţa cea adevărată
9. Pustnicii din Egipt – să ne stăpânim dorinţele
10. Părinţii Bisericii – să urmăm pilda celor drepţi
11. Sf. Benedict şi benedictinii – “roagă-te şi munceşte”
12. Ruptura dintre biserica Occidentală şi Orientală – să nu avem prejudecăţi faţă de alte confesiuni
13. Mahomedanii şi cruciadele – să nu fim fanatici
14. Sf. Dominic – să îi ajutăm pe cei rătăciţi
Trimestrul II
15. Sf. Francisc de Assisi, franciscanii – a trăi în spiritul sărăciei
16. Sf. Elisabeta – să îi ajutăm pe săraci
17. Martin Luther şi reforma – toleranţa religioasă
18. Thomas Morus – să fim fideli convingerilor noastre
19. Sf. Ignaţiu de Loyola, iezuiţii – toate spre gloria lui Dumnezeu
20. Reînnoirea catolică – sunt răspunzător pentru biserica mea
21. Catolicismul – să căutăm ceea ce ne uneşte
22. Ordinele călugăreşti în Europa – recunoştiinţă faţă de binefăcători
23. Sf. Francisc Xaveriu şi misiunile – să fim misionari ai credinţei
24. Credinţa şi ştiinţa – să îi ajutăm pe elevii săraci
25. Sf. Vincenţiu de Paul – să îi vizităm pe bătrânii singuri
Trimestrul III
26. Iluminismul – credinţa ne dă putere
27. Revoluţia franceză – libertate şi egalitate în spirit creştin
28. Dreptate socială – spiritul social creştin
29. Sf. Ioan Bosco – copii fără părinţi au nevoie de ajutorul nostru
30. Sf. Teresa de Lisieux – blândeţe faţă de cei antipatici
31. Mari savanţi creştini – merită să crezi
32. A risca totul pentru Dumnezeu – să facem bine
33. Misiunile – să aducem sacrificii
34. Credinţa în lumea de azi – să ne recunoaştem deschis credinţa
35. Recapitulare finală – fixarea cunoştiinţelor
Notă: Materialul de mai sus nu este conceput de către mine. Eu doar l-am preluat în acest mod după ce am dat de el între altele mai vechi, despre care nici nu mai ştiam că le am, încă de pe vremea când activam ca catehet într-o parohie romano-catolică. În nici un caz nu vreau să depreciez munca autorului. Tocmai pentru că îl apreciez îm mod deosebit ţin să îl remarc şi să îl public. (Pentru toate eventualităţile, eu pot fi oricând contactat pentru a îndepărta în mod nemijlocit textul.)
