Clipa de adevăr
S-au dus zilele, s-au dus şi anii
Şi dusă e şi viaţa mea
Ajuns la capăt – punct!
Nu vreau sa plec – măcar o clipă
Să îmi dai, o, tu destin, hazard sau Dumnezeu!
Mă rog ţie ca un ultim cerşetor
Ce doar a ta milă mai aşteaptă
Îndură-te de mine – măcar o clipă să-mi mai dai
Nu pot pleca acum, e doar Crăciunul !
Vreau sa văd născându-se Lumina
Măcar acum că ştiu ce viaţa întreagă n-am ştiut
Şi în vicii am îngropat, hain şi rece.
Aşa credeam eu că e mai bine …
Acum când clipa ce-a mai rămas
În locul a mii de ani aş da
Să schimb totul, să fac ce trebuia
Să pot primi Lumina lumii în suflet
Şi doar legea Domnului s-o recunosc.
O, minunată sărbătoare, o, tu Crăciun!
Să renasc din cenuşa fricii ca al speranţei fiu
Din hăuri de întuneric cu mâna Ta mă scoţi
Şi în a ta minunată Lumină mă cuprinzi.
Tu, micuţule Isus, pe lume nou venit,
Speranţă, dragoste, credinţă vietii mele îi dai
Ştiu că clipa ce-a mai rămas o eternitate va dura
Căci Tu spre mântuire sufletul mi-l duci
Departe de a lumii necurăţenie şi ură
Desăvârşit în mine acum doresc să fiu.
Căci vă spun ca unul care ţtie
De o viaţă încerci pe tine să te faci
Nemăsurat în toate ale lumii plăceri.
Astfel nici măcar o clipă, un gând, o şoaptă
Nu vei fi în a dumnezeiescului infinit.
(Andrei Maxim)
Notă: Sper să fie în sinea autorului reproducerea acestor gânduri. Textul l-am preluat dintr-o mai veche foaie parohială.
