Mesajul moral-creştin al lecţiei
Reflecţii teologice
Profetul Ieremia s-a născut în jumătatea sec. al VII-lea î. H. ca fiu într-o familie de preoţi în Anatot, în apropiere de Ierusalim. Alegerea sa de către Dumnezeu s-a făcut după mai multe intensive încercări şi lupte cu Dumnezeu însuşi. Întreaga viaţă a acestui profet s-a concretizat în dialogul continuu cu cel care l-a ales şi l-a împuternicit a-l reprezenta. Asemenea lui Samuel, el a fost sfinţit deja din pântecele mamei (1 Sam 1,11), asemenea lui Moise a fost chemat, totodată a încercat să scape de această chemare (v. Ex 3,13). Ieremia s-a scuzat cu tinereţea şi neexpereinţa sa. Totuşi Dumnezeu i-a dat misiunea de a ieşi în lume, de a critica, de a ridica şi însufleţi, de a aduce o nouă viaţă (v. Ier 1,10). Şi i-a dat încredere: „Eu sunt cu tine pentru a te salva” (Ier 1,19). Predicile sale sunt redate de Cartea profetului Ieremia. Lui îi sunt atribuite şi cunoscutele „Plângeri”. Ieremia a trăit în perioada reformelor iniţiate de regele Joschija în anul 621 şi a avut parte de cucerirea oraşului Ierusalim în anul 586 î. H.. El s-a orientat împotriva politicii iudaice de apropiere cu imperiul egiptean. Tocmai de aceea regele şi mai marii ţării nu îl aveau la inimă. Chiar şi poporul nu îl înţelegea (Ier 43,1). Era considerat inamicul nr. 1 al ţării, mai periculos decât babilonienii. Critica sa se baza pe adevărurile descoperite în viaţa de zi ca zi, viaţă care nu mai îşi avea rădăcinile în poruncile lui Dumnezeu. Garanţia şi puterea de a dezvălui aceste fapte necorespunzătoare poporului lui Israel o primea de la Dumnezeu. Experienţele trăite de popor duc la concluzia că după durere urmează nu sfârşitul, ci un nou început. Ieremia vorbeşte şi despre schimbarea numelui poporului din israeliţi în iudei, evrei. Toate popoarele au ca ţintă a pelerinajului lor muntele Zion, muntele dumnezeiesc. A fi poporul lui Dumnezeu nu mai însemna doar a fi priviegiaţi, ci a îndeplini o funcţie exemplară, căruia să i se facă cinste. Ocupaţia Ierusalimului prin Nabucodonosor are legătură cu viaţa iudeilor, cu vina lor. În prima deportare regele, pătura conducătoare, nobilimea, şi viitorul profet Ezechiel, au fost duşi în Babilon. Oraşul nu a fost distrus, ci dat tutelei unui nou rege, un davedit, Zidkija. Ieremia a rămas în oraş, el vorbind împotriva falşilor profeţi, care îndulceau amarul şi prevesteau pacea, asigurând astfel o siguranţă de suprafaţă. Ieremia a dus până la capăt misiunea sa de a vesti un al „doilea legământ sfânt” cu Dumnezeu.
Reflecţii de pedagogie religioasă
Reflecţii metodice
Obiective formativ-educative
Cursul orei
Ieremia
De-alungul anilor, poporul lui Israel nu a ţinut întotdeauna la credinţa sa în Dumnezeu. Templul construit de Solomon nu mai era îngrijit. Însă iată că tânărul rege Iosia reuşi să atragă poporul de partea lui şi să împartă cu acesta credinţa în Dumnezeu. Într-o mare adunare în faţa templului nou renovat, la care participară miniştrii şi ţăranii, preoţii şi cerşetorii, întreg poporul promise: „Noi nu mai vrem să credem în alţi dumnezei decât în cel Unul şi Singurul Dumnezeu, Domnul nostru.”
Dar oamenii uitară repede de promisiunea lor. Fiecare se gândea numai la el înşişi, la nevoile sale, era mânat de interesele sale personale. Fiecare îşi construi case măreţe, îşi cumpără haine scumpe şi mâncă numai bucate alese. Ei îşi spuneau: „Nouă nu ni se mai poate întâmpla nimic. Noi suntem bogaţi. Noi ne luăm cea ce avem nevoie. Dumnezeu nu se împotriveşte dorinţelor noastre. Ajunge ca din când în când să îi aducem o mică jertfă în templu, şi El găseşte plăcere.” Aşa era viaţa în Ierusalim: Bogaţii se îmbogăţeau tot mai mult, săracii sărăceau tot mai mult. Într-o zi, Dumnezeu trimise un profet la ei: Ieremia. El apelă la conştiinţa oamenilor şi îi aminti de promisiunea lor. Peste tot, pe străzi şi ulişe, în pieţe şi la porţile oraşului, el opri oamenii din drumul lor şi le vorbi: „Voi, locuitori ai Ierusalimului, ascultaţi de cuvintele Domnului!” Astfel ajunse el la templu. Acolo văzu el cum veniră oamenii la liturghii îmbrăcaţi în hainele lor scumpe. Şi cum se purtau şi se făleau! Cum încercau să îi ocolească pe cerşetori, de parcă aceştia ar fi aer! Pe Ieremia îl apucă mânia văzând comportamentul lor. El se opri la intrarea în templu şi strigă: „Oameni bine-crescuţi din Ierusalim, ascultaţi cuvintele mele! Oare vă închipuiţi voi, că Dumnezeu este mulţumit dacă din când în când participaţi la liturghii? Nu. Schimbaţi-vă viaţa! Atunci Dumnezeu va fi cu voi. Voi nu mai ascultaţi de Dumnezeu şi de poruncile sale. Hoţi sunteţi voi, mincinoşi, răufăcători! Întreaga zi faceţi numai ce doriţi voi şi doar cea ce vă foloseşte vouă. Iar apoi veniţi la templu şi vă simţiţi în siguranţă. Credeţi voi că templul este o peşteră în care se pot ascunde hoţii, o ascunzătoate, un refugiu pentru răufăcători? Nu vă înşelaţi pe voi înşivă! În curând vor veni duşmani, care vor cuceri oraşul şi vor distruge templul.” Oamenii ascultară cu atenţie. Ei se opriră speriaţi. „Nu este acest om profetul Ieremia?”, întrebă unul dintre ei. Preoţii începură să zbiere: „Ieremia, ce te-a apucat? Ce cauţi tu aici în templul sfânt? Cine ţi-a permis să deranjezi liturghiile? Numaidecât vei fi pedepsit pentru cuvintele tale.” Imediat ei porniră spre el, îl prinseră de haine, mâini şi picioare şi îl duseră în faţa judecătorilor. Ei strigară: „Ieremia trebuie să moară! Căci el a prezis nenorocire asupra oraşului şi a templului.” Ieremia se apără: „Nu eu am spus acestea. Dumnezeu a vorbit. Eu doar am transmis cuvintele Sale. Ascultaţi de Domnul şi faceţi ceea ce El vă spune. Atunci El va fi din nou alături de voi. Pe mine mă puteţi omorî, dacă credeţi că aşa se cuvine. Dar ce se va întâmpla după aceea? Vina voastră va fi şi mai mare.” În jurul lui Ieremia se făcu linişte. Unii se îmcumetară să şoptească: „Ieremia are dreptate. Căci el vorbeşte în numele lui Dumnezeu. Noi nu ne putem împotrivi voinţei Lui.” Ei dădură drumul lui Ieremia. Din acea zi, Ieremia nu mai avea voie să păşească în templu.
Cuvintele proorocite de Ieremia se adeveriră: Împăratul babilonienilor, Nabucodonosor, veni să asedieze oraşul Ierusalim cu oastea sa. După ce nu se mai găsi nici o pâine de cumpărat şi lipsurile erau tot mai mari, locuitorii oraşului nu mai opuseră mare rezistenţă. Babilonienii făcură spărturi în ziduri şi pătrunseră în oraş. Ei arseră templul, palatul regal şi toate casele mari. Obiectele sfinte ale templului le luară ca pradă de război. Toţi cetăţenii de vază şi meşteşugarii fuseră duşi în exil în Babilon. Numai oamenii săraci, agricultorii şi viticultorii primiră voie să rămână. (2 Regi 22-23, Ier 7, 25-26)
