Mesajul moral-creştin al lecţiei
Să învăţăm şi noi să spunem „Tatăl nostru”
Reflecţii teologice
Rugăciunea către „Tatăl nostru” o întâlnim în Noul Testament sub două forme (Mt 6,9-13 şi Lc 11,2-4). Forma iniţială o regăsim în Evanghelia Sf. Luca, care se adresează primilor creştini proveniţi dintre păgâni, pe care doreşte a-i învăţa şi a-i încuraja să se roage. Sf. Matei îşi îndreaptă atenţia spre creştinii proveniţi dintre evrei, şi el urmăreşte a-i face pe aceştia să alunece în patima recitării rugăciunilor ca simple formule şi expresii. Rugăciunea trebuie să izvorească din inimă. Dacă nu punem inima în rugăciune, atunci rugăciunea nu are sens şi ţel. Începând cu Cartea Genezei, cu stabilirea unei relaţii dintre Dumnezeu şi oameni, cu Avram, rugăciunea este văzută şi interpretată ca un legământ şi ca comuniune dintre om şi Dumnezeu. „Tatăl nostru” este un imn de laudă şi preamărire adus lui Dumnezeu de către oameni. În prima parte a rugăciunii este slăvit Dumnezeu (Tatăl nostru, care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ). A doua parte prezintă rugăminţile oamenilor (Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri, şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuieşte de cel rău). Partea a treia este confirmarea domniei lui Dumnezeu (Căci a Ta este împărăţia şi puterea şi mărirea în veci. Amin). Prin această rugăciune, Isus ne transmite ceea ce Dumnezeu întotdeauna a arătat, dar noi nu am vrut să credem: Noi primim sprijinul lui Dumnezeu, noi putem să îl numim pe Dumnezeu Tată – „Abba”.
Reflecţii de pedagogie religioasă
Nu se poate afirma cu uşurinţă câtă pregătire între ale rugăciunii primesc copii acasă. În zilele noastre, când credinţa este altfel privită în familii şi societate decât în trecut şi mulţi părinţi nu dau importanţă rugăciunii împreună cu copii, la masă ori înainte de culcare, orele de religie rămân singurul loc de promovare şi afirmare a rugăciunii. Cu siguranţă unii copii aduc elemente introductive de educaţie religioasă din partea casei bunicilor, dar majoritatea, în special cei de la oraş, cunosc „Tatăl nostru” doar de la grădiniţă. Copii simt că rugăciunea trebuie să primească un loc deosebit în viaţa oamenilor. Pentru început ei murmură textul şi copiază ţinuta serioasă adulţilor. Acest mod de învăţare având la bază participarea şi exersarea în comun a copiilor şi adulţilor a rugăciunilor reprezintă calea cea mai elementară şi naturală a transmiterii credinţei.
Reflecţii metodice
Prin povestirea de la începutul orei şi prin discuţia despre importanţa cuvintelor, copii află câte puţin ce înseamnă a se ruga, a-i mulţumi lui Dumnezeu – şi specific vârstei lor, ei spun totul cinstit şi cu inima deschisă.
Prin discuţia despre Isus şi învăţătura sa şi prin exersarea rugăciunii „Tatăl nostru”, copii repetă şi prelucrează ce au auzit, ce au învăţat acasă, la grădiniţă, la Sf. Liturghie.
Prin cărticica cu „Tatăl nostru”, copii au un reper de înţelegere în amănunt a rugăciunii.
Obiective formativ-educative
Copii să recunoască că pot veni la Dumnezeu cu gândurile şi dorinţele lor.
Copii să afle că îl pot numi pe Dumnezeu „Tată”.
Copii să înveţe să spună rugăciunea „Tatăl nostru”.
Cursul orei
1. Introducere: Profesorul şi copii se roagă o rugăciune. (Rugăciune) 3’
2. Prezentare: Profesorul citeşte copiilor o mică povestire. (Citire) 7’
3. Exprimare: Pornind de la textul citit, profesorul întreabă copii despre cuvintele „Rugăminte” şi „Mulţumire” şi variaţiunile lor. El adună de la copii cuvinte bune şi cuvinte rele, cuvinte, care se doresc a fi spuse şi auzite (eu te ajut, eu îţi mulţumesc, te rog frumos, îmi place, . . .) şi cuvinte, care nu se doresca fi spuse şi auzite (eşti rău, sunt supărat, . . .). (Discuţie profesor-copii) 10’
4. Aprofundare: „Acum putem spune şi noi cuvinte frumoase lui Dumnezeu, să îi mulţumim pentru ce ne-a dăruit, sau putem să ne rugăm lui, să ne împlinească o dorinţă, sau îi putem spune simplu – Tată ceresc, noi dorim, ca tu să fii alături de noi.” Profesorul începe: „Tată ceresc, noi îţi mulţumim că putem să trăim în comunitate.” Copii care doresc, pot continua: „Doamne, îţi mulţumesc pentru părinţii mei”, „Doamne, îţi mulţumesc pentru animale” etc. Profesorul vorbeşte despre Isus, despre Tatăl Său, cum Isus ne-a învăţat o rugăciune, întâi pe apostoli apoi pe noi toţi. Profesorul spune „Tatăl nostru”, copii repetă rugăciunea, o spun de mai multe ori şi apoi toţi împreună. (Serbare catehetică; Discuţie copii-profesor; Rugăciune) 15’
5. Prelucrare: Profesorul împarte copiilor o cărticică de rugăciune cu „Tatăl nostru”. Copii pot începe a o colora. (Desen) 10’
Isus povesteşte despre dragostea lui Dumnezeu (Lc 11, 5-8)
Un om are un vecin bun. Acesta este chiar prieten cu el. La miezul nopţii omul primeşte o vizită. El se întreabă: Ce să îi pun oaspetelui pe masă? Eu nu mai am pâine. Omul fuge repede la vecinul său. El bate la poartă, până ce acesta se trezeşte. Vecinul spune: Lasă-mă în pace. Uşa este închisă. Copii dorm. Eu nu mă pot scula, să-ţi deschid şi să-ţi dau. Dar prietenul nu se dă bătut. Şi pentru că el este plin de speranţă şi bate în continuare, vecinul se scoală şi îi dă tot ce doreşte. Aşa se întâmplă şi cu Dumnezeu. El ne spune: „Cereţi şi vi se va da. Căutaţi şi veţi afla. Bateţi şi vi se va deschide.”
