Mesajul moral-creştin al lecţiei
Să subliniem harul lui Dumnezeu şi rolul fiecărui om în creaţie

Reflecţii teologice
În Biblie, oamenii din vechile timpuri ale istoriei încearcă să găsească un răspuns, să interpreteze trăirile lor la graniţa, la marginea puterii lor de înţelegere. Aceste trăiri extreme au adus cu ele şi întrebările legate de originea şi formarea acestei lumi, de originea oamenilor şi a sarcinii lor pe Pământ. Biblia cuprinde două răspunsuri, două povestiri referitoare la geneza, facerea lumii: Gen 1,1 – 2,4a şi Gen 2,4b-25. Ultima povestire este şi cea mai veche datată, ea vine din tradiţia jahvistică, scrisă în timpul Regilor 1000-900 î.H., de către un profet, care numea pe Dumnezeul lui „Jahve”. Povestirea are un limbaj şi o formă populară: Dumnezeu este descris ca un om, ca o fiinţă omenească, de meserie olar, care din lut, din pământ „adamar”, formează pe bărbat „Adam” şi pe femeie „Eva”. Omul este astfel strâns legat de pământ. El primeşte misiunea a se ocupa responsabil de mersul naturii. Prima povestire este mai nouă din punct de vedere istoric, ea vine din tradiţia preoţilor şi îşi are punctul de plecare în noile descoperiri ale acelei lumi şi în speranţa poporului evreu, dobândită în timpul exilului în Babylon (586-538 î.H.). Este vorba despre un poem, un imn, un cântec de preamărire a lui Dumnezeu. Dovadă stă refrenul: „Dumnezeu a văzut, că a fost bine. S-a făcut noapte şi s-a făcut dimineaţă” şi o anume schemă, care uşurează memorarea, dată de ordinea zilelor. Dumnezeu a început procesul creaţiei din chaos cu cerul şi pământul (Gen 1,1) şi în prima zi cu lumina (Gen 1,3). Lumina are un rol foarte important, ajută la orientare şi la stabilirea ordinii. Întunericul provoacă frică şi chaos. Aici se răsfrânge experienţa trăită de evrei în timpul exilului. Apoi urmează crearea apei (Gen 1,6), a uscatului (Gen 1,9), a plantelor, a seminţelor, a copacilor, a fructelor (Gen 1,11-12), a soarelui şi a lunii (Gen 1,14-17, influenţa politeismului: soarele şi luna ca zeităţi), fiinţe în apă, pe cer şi pe uscat (Gen 1,20-25). Ultima parte a creaţiei se ocupă cu facerea omului din cuvântul lui Dumnezeu, după chipul şi asemănarea sa, ca bărbat şi femeie (Gen 1,26-28). Omul are şi o sarcină de îndeplinit: El preia o mare răspundere – El ia parte la conducerea lumii. Povestirea întreagă este comparabilă cu teoria evoluţionistă, ordinea creaţiei este aceiaşi, numai că Biblia, scrisă ca urmare a unei adânci experienţe de viaţă a oamenilor, numeşte pe Dumnezeu creator şi dătător de viaţă.

Reflecţii de pedagogie religioasă
Biblia nu este o carte de istorie, care să ofere date concrete, exacte ale unui eveniment. Biblia este o carte de credinţă. Oamenii au încercat să dea mai departe experineţa lor de viaţă prin simboluri. De peste 2000 de ani Biblia dă sfaturi pentru viaţă. Geneza este prima carte a Bibliei. Ea se referă la începuturile vieţii. Ea are un mesaj clar pentru noi. Şi astăzi ne punem întrebări legate de origini. Cu toate descoperirile ştiinţifice moderne, noi nu aven siguranţa unui răspuns limpede. Geneza ne oferă noi perspective. Lumea se poate explica şi cu inima, cu poezie, nu numai cu formule şi reguli matematice. Copii mai pot descoperi apoi şi faptul că oamenii din antichitate aveau deja destule cunoştiinţe despre natură, căci ei au descris aceeaşi ordinea ca cea afirmată de evoluţionişti. Biblia nu ne prescrie nimic, ea ne lasă imaginaţia liberă. Ea oferă un răspuns, un răspuns al credinţei, un răspuns al speranţei. Copii sunt îndemnaţi să aducă experienţa acelor oameni în concordanţă cu experienţa lor, astfel ei pot afla adevărul biblic. În centrul Genezei stăm noi, fiecare dintre noi. Fiecare este parte a creaţiei lui Dumnezeu. Cele şapte zile ale creaţiei doresc a ne spune: Noi aparţinem acestei lumi, acestei creaţii, noi suntem o parte importantă a ei, noi suntem chemaţi la responsabilitate şi răspundere faţă de ea şi faţă de Dumnezeu.

Reflecţii metodice
Prin întrebările referitoare la geneză şi creaţie, copii îşi aduc aminte de ceea ce au mai auzit despre această temă. Prin citirea capitolului din Biblie (Gen 1,1 – 2,4a) copii află răspunsul oamenilor din antichitate, având ca izvor de inspiraţie experienţa lor de viaţă. Prin discuţia despre etapele creaţiei, copii pot determina rolul creaţiilor. Prin meditaţie, copii pot actualiza vechile experienţe şi pot rescrie Geneza prin prisma vieţii lor de astăzi.

Obiective formativ-educative
Copii să redea părerile lor despre creaţie.
Copii să cunoască vechile interpretăti ale originii vieţii.
Copii să dea glas şi formă rolului elementelor creaţiei în viaţa lor de zi cu zi.

Cursul orei
1. Introducere: Profesorul şi copii se roagă. Apoi profesorul îi întreabă pe copii ce înseamnă Geneza? Copii răspund şi povestesc ce îşi amintesc ei despre cele auzite de crearea lumii. (Rugăciune; Discuţie copii-profesor) 10’
2. Prezentare: Cu mult timp în urmă, oamenii au scris despre crearea şi formarea lumii astfel: Profesorul citeşte din Biblie despre Geneză, din Gen 1,1 – 2,4a. Copii repetă etapele genezei şi descoperă ordinea şi fiecărei etape. (Citire; Discuţie copii-profesor) 15’
3. Aprofundare: Cum am putea interpreta Geneza astăzi? Profesorul împarte copiilor bileţele cu diferite propoziţii racordate la cele şapte zile ale creaţiei. Copii lipesc bileţelele în caiet şi scriu în continuare un mic text, care reflectă cât de cât viaţa lor. Profesorul pune în surdină muzică meditativă. (Meditaţie) 25’

1. Lumea mea este lumină şi nu întuneric.
2. Lumea mea este ordine şi nu dezordine.
3. Eu am un sprijin solid sub picioarele mele.
4. Drumul meu în viaţă este (i)luminat.
5. În jurul meu este viaţă şi nu deşert.
6. În jurul meu sunt oameni, care mă iubesc.
7. Eu pot să gândesc despre viaţa mea şi să îi dau un sens.

Împărtăşiţi cu alţi curioşi!