Mesajul moral-creştin al lecţiei
Avem pilde demne de urmat
Reflecţii teologice
Conciliul Vaticanic II se exprimă clar: Prin venerarea sfinţilor Biserica îşi recunoaşte trecutul, care arată implicarea directă şi plină de viaţă a Duhului Sfânt în viaţa Bisericii. Un mare teolog al secolului trecut, Hans Urs von Balthasar a spus: Sfinţii sunt o nouă formă a urmării şi transpunerii în viaţă a învăţăturii lui Cristos, dată de Duhul Sfânt, o ilustraţie a Evangheliei în viaţa de zi cu zi. Sfinţii sunt oameni, semne vizibile ale Bisericii, care se afirmă şi printre cei care se arată sceptici în privinţa religiei creştine şi a Bisericii. Fiecare dintre noi este chemat la sfinţenie, dar unii sunt în mod anumit datori lui Dumnezeu a face să răsară şi să dezvolte harul şi voinţa sa în această lume. Un sfânt foarte cunoscut, pe care Biserica îl sărbătoreşte în data de 6. decembrie, este Sfântul Nicolae, Episcop de Myra. Din surse istorice s-a aflat de existenţa unui episcop cu acest nume în sec. al IV-lea, dar nu s-au păstrat multe amănunte din viaţa sa. El s-a născut la Bari în Italia, a ajuns episcop la Myra în Turcia. A îndurat multe prigoniri şi mulţi ani de temniţă datorită credinţei sale. În anul 325 a participat la Conciliul din Niceea. Mai multe nu se ştiu despre persoana istorică Nicolae. În sec. VI şi VII se dezvoltă un „cult” în jurul persoanei sale, numeroase legende îl stilizează ca pe un urmaş direct al lui Isus. Mitul în jurul persoanei sale se împleteşte şi cu minunile legate de un stareţ cu acelaşi nume, Nicolae. El ajunge să fie venerat ca patron al Rusiei, ca patron al călătorilor, al elevilor, al studenţilor, al universităţilor, al femeilor însărcinate, al deţinuţilor, al negustorilor, al comercianţilor, al farmaciştilor, al juriştilor, al pescarilor, al marinarilor, al . . .. Cu certitudine el poate fi numit „un sfânt al tuturor”. Ce l-a făcut atât de cunoscut pe Nicolae? Noi nu auzim despre el că ar fi fost un mare teolog sau un ascet, nici un mare predicator, ci noi îl aflăm ca un om al faptelor, un om care se implică cu întreaga sa fiinţă; el intervine concret împotriva sărăciei, a mizeriei, el pune umărul la întărirea sufletească şi morală a nevoiaşilor şi părăsiţilor, a celor uitaţi de soartă şi concetăţeni. Sfântul Nicolae încorporează iubirea de aproapele şi prietenia necondiţionată a lui Dumnezeu şi a lui Cristos.
Reflecţii de pedagogie religioasă
Pornind de la legendele şi miturile ţesute în jurul faptelor sale de binefacere, ziua de 6. decembrie este precedată de numeroase obiceiuri, care s-au încetăţenit în multe ţări ale lumii. Cel mai cunoscut este cel al vizitei copiilor şi împărţirea cadourilor din seara de 5. decembrie. Legendele lui Nicolae sunt cunoscute, de la grădiniţă, de acasă. Viaţa Sf. Nicolae este un exemplu. El aduce lumină în sufletele şi inimile oamenilor. Copii au primit deseori vizita Sfântului. Un punct critic se iveşte atunci când unii părinţi abuzează de acest obicei, cum se întâmpla în trecut, şi confruntă copii cu răutăţile lor: Sf. Nicolae este văzut ca un om răzbunător, el aduce cadouri numai celor cuminţi şi ascultători. El ştie toate cele bune şi cele rele, iar cu el mai îl aduce şi pe Krampus, un drăcuşor. Câteodată Sf. Nicolae umple golul rămas la Crăciun, când Pruncul Isus a uitat să îşi trimită îngeraşii cu cadouri. Chiar dacă pentru copii se spulberă anumite iluzii întipărite în minte, este important ca ei să afle adevărul despre aceste om, despre viaţa sa.
Reflecţii metodice
Prin prezentarea cu bărcuţele, copii sunt motivaţi şi li se stârneşte curiozitatea. Prin povestirea despre vasele din port, copii aud despre forţa de convingere şi despre spiritul de ajutor manifestat de Nicolae. Prin discuţia copii-profesor, copii pot aduce amănunte din cunoştiinţele lor de acasă despre Nicolae şi despre obiceiurile legate de acesta.
Obiective formativ-educative
Copii să înveţe să facă bărcuţe din hârtie.
Copii să asculte cu atenţie povestirea despre Sf. Nicolae.
Copii să afle despre persoana Sf. Nicolae.
Cursul orei
1. Introducere: Profesorul se roagă împreună cu copii „Tatăl nostru”. (Rugăciune) 3’
2. Prezentare: Profesorul arată copiilor o bărcuţă din hârtie, puţin mai mare, ca un vapor. Ştiţi voi să faceţi bărcuţe din hârtie? Copii primesc câte o coală de hârtie şi fac o barcă. (Discuţie copii-profesor; Lucru manual) 7’
3. Aprofundare: Copii vin cu scaunele în mijlocul camerei şi formează un cerc. În mijlocul cercului se află o lumânare aprinsă şi un vapor mare, acoperit cu o pânză (căci e încărcat cu bomboane).Ce legătură poate avea vasul acesta cu lecţia de astăzi? Profesorul citeşte copiilor povestea lui „Nicolae şi Iona cel cu porumbelul”. În timpul povestirii, „încărcătura” trece de pe vasul cel mare pe bărcuţele copiilor. Copii repetă povestirea. Profesorul le povesteşte despre persoana Sf. Nicolae. (Citire; Repovestire; Discuţie copii-profesor) 20’
4. Exprimare: Profesorul împarte copiilor o bucată de hârtie cartonată, pe care este copiată imaginea Sf. Nicolae. Copii primesc foarfeci, ei taie pe Sf. Nicolae şi îl desenează. (Activitate a copiilor; Desen) 15’
Nicolae şi Iona cel cu porumbelul
Deja de multe luni ardea soarele zi de zi foarte puternic pământul. Iarba se vopsise maro şi flutura uscată în vânt. Pe câmpii cerealele se uscau. Chiar şi pe copaci frunzele începeau să se uşte şi cădeau jos. Pe cer nu se zărea nici un nor. Nu vroia defel să plouă. Multe izvoare şi fântâni erau de mult timp secate. Numai în fântânile de mare adâncime se mai putea găsi apă. Femeile trudeau să o scoată. În ulcioare duceau apa acasă. Animalele nu găseau nici un fir de iarbă verde. Şi oamenii sufereau de foame şi sete. Peste toată ţara se întinsese o catastrofă. În oraşul Myra, hambarele erau de mult goale. Nici măcar pentru mulţi bani nu se mai găsea o bucată de pâine. Copii plângeau şi strigau după mâncare. Dar mamele nu mai aveau nici măcar coji uscate, resturi, firimituri de pâine. Şobolanii umblau ziua în amiaza mare pe străzi şi căutau de-ale gurii. Dar nici ei nu găseau nimic. Într-o bună zi se apropiară de oraş trei corăbii. Ele veneau de departe, din oraşul Alexandria. Ele erau foarte încărcate, căci se cufundaseră adânc în apă. Ele duceau cereale în oraşul împăratului Constantinopol. În timpurile acestea episcop al oraşului Myra era Nicolae. Tocmai în ziua în care cele trei corăbii ajunseră în port, el se afla pe drum pentru a vizita un bolnav. El observă un băiat, care fugea repede spre port. Chiar dacă se grăbea, se purta grijuliu cu un porumbel albastru, care se afla la pieptul său. „Cine eşti tu?” întrebă episcopul pe băiat şi merse alături de el. „Eu sunt Iona cel cu porumbelul.” „Porumbelul tău este o pasăre minunată” zise episcopul. „El este obosit şi înfometat” se plânse băiatul. „Alaltăieri i-am dat ultimele boabe de porumb. De ieri nu mai mişcă nici o aripă.” „Şi încotro mergi tu acum atât de grăbit?” întrebă episcopul. Băiatul răspunse: „Vreau să ajung în port. Acolo au ancorat trei corăbii.” „Trei corăbii?” se minună episcopul. „Ce să facă trei corăbii în portul nostru? Noi nu mai avem nimic ce s-ar putea încărca.” „Corăbiile sunt pline” zise băiatul. „Pline cu cereale. Ele vin din Alexandria şi merg la Constantinopol.” Atunci Nicolae îl luă pe băiat de mână şi amândoi plecară spre port. Corăbii pline cu grâne – asta e salvarea oraşului şi a locuitorilor. Din cereale se poate face făină. Din făină se poate coace pâine. Pâinea linişteşte foamea. Cerealele ar putea însemna sfârşitul foametei. Nimeni nu mai trebuia să moară de foame. Pâine, aceasta era speranţa în faţa ameninţării cu moartea prin înfometare. În piaţa din faţa portului era adunată o mare mulţime de oameni. Toţi veneau să vadă corăbiile cu cereale. Fiecare spera să cumpere din acestea. „Eu voi primi cereale pentru porumbelul meu” spuse băiatul. Şi pentru că şi lui îi era foame, adăugă: „Şi eu aş avea nevoie de ceva grâne.” Dar nimeni nu se bucura. Nici un strigăt, nici un chiot de bucurie nu se auzi. Oamenii stăteau muţi şi priveau spre corăbii. La bordul corăbiilor se adunaseră marinarii. Fiecare avea o lancie în mâini. Ei îndreptaseră ameninţător vârfurile acestora spre oamenii din Myra. Iona cel cu porumbelul îl strânse pe episcop de mână. Îi era frică de feţele întunecate ale marinarilor. Nicolae veni la marginea zidului portuar. „Unde este căpitanul acestor corăbii?” strigă el. „Eu aş dori să vorbesc cu el.” „Eu sunt căpitanul” răspunse un bărbat înalt cu barbă neagră. „Îmi dai voie să urc pe corabia ta?” întrebă episcopul. „Vino pe corabie, dar singur!” spuse căpitanul. Doi marinari împinseră o scândură de pe corabie pe marginea zidului. Nicolae îl lăsă pe băiat şi urcă pe scândură. Aceasta se balansa foarte tare. Episcopul ameţi puţin. Iona cel cu porumbelul îl urmă, îi întinse mâna şi îl ajută să ajungă la bordul corabiei. Amândoi ajunseră teferi pe corabie. „Ce doreşti de la mine?” întrebă căpitanul. „După cum vezi, căpitane, oamenii din Myra suferă de foame. În întreg oraşul nu mai este pâine. Corăbiile tale sunt pline ochi cu cereale. Vinde o parte din marfa ta oamenilor.” „Nu îmi este permis acest lucru” răspunse căpitanul. „În Alexandria s-a cântărit exact marfa. Nici o boabă mai puţin, nici o boabă mai mult. Tu ştii ce se întâmplă cu un căpitan, care nu îşi duce marfa întreagă la Constantinopol. Împăratul lasă să i se taie capul.” „Dar oamenii aceştia vor muri, dacă tu nu îi vei ajuta” spuse episcopul. Căpitanul se gândi pentru o clipă. Apoi scutură din cap şi spuse: „Capul meu îmi este mai important decât foamea voastră. Dacă aş avea două capete, aş avea curajul să pun unul la bătaie pentru a vă ajuta.” „Oare nu a săturat Mântuitorul nostru cu cinci pâini o mulţime întreagă? Şi nu au mai rămas atunci cinci coşuri cu pâine?” întrebă episcopul. „Ajută-ne pe noi şi nici o boabă nu îţi va lipsi din magazie.” „Eu cunosc povestea lui Isus foarte bine” spuse căpitanul. „Dacă nici o boabă nu îmi va lipsi, atunci vă voi ajuta.” Căpitanul scoase din buzunar o bucată de cretă. El se căţără pe o frânghie până la nivelul mării. Acolo unde apa atingea corabia el făcu un semn. Curios, Iona cel cu porumbelul se uită peste bord. „Vom vedea ce se va întâmpla” spuse căpitanul cu subînţeles. „Puteţi lua atâţia saci cu cereale câţi doriţi. Dar nu îi duceţi acasă, ci îi descărcaţi în piaţa portului. Dacă marfa devine mai uşoară corabia se va ridica puţin câte puţin din apă. Şi linia făcută cu creta va urca. În cazul acesta trebuie să aduceţi toţi sacii cu cereale înapoi la bordul corabiei.” Nicolae aprobă. „Dacă cuvântul tău se va împlini, corabia nu se va ridica din apă şi linia de cretă va rămâne la celaşi nivel. Marfa nu va fi mai uşoară. Atunci voi puteţi păstra sacii cu cereale.” Marinarii râseră. Ei ştiau deja ce are să fie. „De ce râzi?” întrebă Iona cel cu porumbelul un marinar bătrân, care stătea alături de el. „S-a pomenit vreodată ca o corabie să nu se fi ridicat din apă, dacă ea este descărcată?” răspunse marinarul. „Episcopul Nicolae nu minte, aşteaptă numai puţin” zise Iona cel cu porumbelul. Marinarul cel bătrân mângâie atunci cu mâinile sale uscate de timp şi de munca grea porumbelul, se aplecă, culese mai multe boabe şi le băgă în buzunarul băiatului. „Uite” zise el, „să nu spui că ai crezut degeaba.” Câţiva bărbaţi din Myra urcară la bordul corabiei. Ei umplură mai mulţi saci cu cereale, luară sacii în spate şi veniră la mal. Aici goliră conţinutul sacilor pe pietrele portului. Cu timpul se formă un mic deal de grâne. „Ajunge!” strigă căpitanul. „Vrem să vedem cum stă corabia.” Toţi bărbaţii din Myra părăsiră corabia. Căpitanul se întinse peste bord şi se uită la linia marcată cu cretă. Nu îşi credea ochilor. El coborâ scara. Linia de cretă şi apa erau la acelaşi nivel. Nu era nici o îndoială, corabia nu devenise mai uşoară. Poate cei din Myra mai au nevoie de mai multe cereale, crezu el şi comandă: „Continuaţi! Luaţi mai mult!” „Vezi?” spuse Iona cel cu porumbelul marinarului bătrân. Apoi el se aşeză pe marginea corabiei. El nu luase încă nici o boabă din grâne. Porumbelul său luă boabă cu boabă din mâna sa. Bărbaţii goliră mulţi saci. Muntele de grâne crescu repede atât de mare, că nici un om nu mai putea privi pe partea cealaltă. Căpitanul nu îşi luă ochii de la linia de cretă. Dar linia nu se mişcă. Corabia nu se uşură de greutatea ei. Şi marinarii vedeau acum: În burta corabiei grânele nu se împuţinau oricât de mulţi saci umplură cei din Myra. „Destul bărbaţi!” zise episcopul. „Grânele acestea ne ajung până la recolta viitoare. Şi pentru sămânţă avem destul. Foametea s-a sfârşit.” Toţi cei de faţă au îngenuncheat. Ei lăudară şi mulţumiră lui Dumnezeu. Unii se gândeau la minunea pe care o văzură cu ochii lor, alţii la foametea, de care scăpară într-un mod miraculos. Marinarii lăsară lăncile lor şi coborâră la mal. Oamenii din Myra îi salutară. Ei erau bucuroşi şi mulţumiţi de episcopul lor. Acesta numi bărbaţii care să se ocupe de împărţirea grânelor. Marinarul cel bătrân îl luă pe Iona cel cu porumbelul în spate şi îl duse la mal în mijlocul mulţimii. „De la bun început el a crezut” strigă el tuturor. Mai târziu corăbiile îşi ridicară ancorele şi plecară mai departe spre Constantinopol. Porumbelul îşi desfăcu aripile şi însoţi o bună bucată de timp corăbiile. Apoi se întoarse la băiat. Cine cunoaşte această legendă, înţelege de ce oamenii îl respectă în mod deosebit pe sfântul Nicolae. Astăzi copii încă mai cântă: „Nicolae, vino în casele noastre, şi umple ale noastre buzunare.” (trad. după Willi Fährmann)
