Reflecţii teologice
Capitolul 6 al Evangheliei după Ioan prezintă sfârşitul şi totodată punctul culminant al acţiunii lui Isus în Galilea. Isus se arată martorilor şi ascultătorilor lui ca „pâinea vieţii, care s-a coborât din cer şi dă viaţă lumii întregi”. În povestirea lui Ioan se găsesc multe asemănări cu minunile de înmulţire a pâinii relatate de către ceilalţi trei evanghelişti (Mc 6,31-44; Mc 8,1-10; Mt 14,13-21). Dar al 4-lea evanghelist accentuează alte teme: comportamentul şi faptele lui Isus. Isus este personalitatea care tronează asupra întâmplării, el controlează şi conduce acţiunea. Isus se comportă suveran şi nu îşi pierde cumpătul de la început până la sfârşit. Ioan îl pune pe Isus în rând cu profeţi ai Vechiului Testament, care şi ei au reuşit să sature mulţimi de oameni, ca de exemplu în Cartea a 2-a a Regilor, unde este prezentat profetul Elisei, care hrăneşte 100 de bărbaţi cu 20 de pâini. Cel mai mult ne este adus aminte de pribegia poporului israelit prin pustiu şi hrănirea sa cu mană, cum aflăm din Cartea Exodului 16. Însă Ioan doreşte să spună că acum a venit un om mai mare şi mai puternic decât toţi ceilalţi profeţi cunoscuţi. Isus are har mai mare decât Elisei şi chiar decât Moise. Căci Isus este Dumnezeu, el este Fiul lui Dumnezeu. Dumnezeu a devenit om pentru a dovedi poporului grija sa deosebită, pentru a-l hrăni. Isus identifică persoana sa cu hrana principală a oamenilor. Isus este pâinea dăruită de către Dumnezeu. Isus este pâinea vieţii, o pâine vie, care se arată oameilor prin dăruire, prin ajutorare, prin vindecare. Dacă noi suntem pregătiţi să ne lăsăm ajutaţi, Isus este alături de noi. Întotdeauna.

Reflecţii de pedagogie religioasă
Textul biblic este menit a ne spune cine este şi ce face Isus: Isus intervine cu ştiinţa şi puterile sale acolo unde oamenii nu mai sunt în stare să ajute şi să acţioneze. Dacă îi este acordată încrederea şi este urmat pe calea sa, atunci nevoile şi grijile oamenilor pot fi rezolvate. Copii află acum că, prin Isus, Dumnezeu satură foamea oamenilor în toate formele ei. În comportamentul lui Isus încercăm să înţelegem şi să recunoaştem un model de viaţă, pe care să îl aplicăm în viaţa noastră cea de toate zilele. Astfel noi vedem adevărata însemnătate a cuvântului creştin „Pâine”, în ideea de a fi „Pâine” pentru cineva. Încetul cu încetul, copii sunt iniţiaţi în misterul credinţei creştine, că de fapt „Pâinea” pentru noi este un simbol, semnificaţia ei este acela de a fi Trupul lui Cristos, adică „Pâinea vieţii”, care ne conduce la o viaţă întemeiată şi împlinită.

Reflecţii metodice
Prin povestirea „Isus face minuni: Înmulţirea pâinilor”, copii află o nouă poveste din Noul Testament, din viaţa lui Isus. Prin meditaţia lor asupra băiatului din text, copii se pot identifica uşor cu băiatul şi pot recunoaşte importanţa lui în acel moment. Prin desen, copii pot pune pe hârtie toate ideile şi gândurile lor referitoare la acţiunea textului.

Obiective formativ-educative
Copii să asculte cu atenţie povestea despre „Înmulţirea pâinilor”.
Copii să recunoască în povestire că Isus reprezintă „Pâinea vieţii”, că el este un model, cum putem fi noi „Pâine” pentru ceilalţi.
Copii să se identifice cu băiatul, care a avut cele cinci pâini şi cei doi peşti.
Copii să deseneze şi să exprime gândurile lor prin desen.

Cursul orei
1. Introducere: Profesorul se roagă împreună cu copii „Sunt copil, Isuse”. După ce copii se aşează, el arată copiilor mai multe feţe de om ce exprimă diferite stări de suflet. Copii pot spune cum se simt, cu ce aşteptări au venit la oră. (Rugăciune; Discuţie copii-profesor) 7’
2. Prezentare: Profesorul repetă împreună cu copii ce s-a vorbit orele trecute. Despre Isus. Astăzi, copii vor afla lucruri noi despre el. Profesorul povesteşte copiilor „Isus face minuni: Înmulţirea pâinilor”. El îşi lasă timp pentru povestire şi introduce noi elemente în text, care să amplifice starea de spirit a personajelor, mai ales a băiatului cu cele cinci pâini şi cei doi peşti. La terminarea povestirii, copii pot repovesti părţile pe care le-au memorat, profesorul ajutându-i prin întrebări precise. (Povestire; Repovestire) 10’
3. Aprofundare: Profesorul explică copiilor că doreşte să parcurgă împreună cu ei drumul băiatului, de la plecarea sa de acasă dis-de-dimineaţă până ls sosirea sa spre seară. Pentru aceasta, profesorul porneşte un casetofon, cu o muzică de fond. Apoi el povesteşte liber: Băiatul a avut parte de o zi plină de surprize şi lucruri noi. Dimineaţa anunţa o zi normală, ca oricare alta … (Meditaţie – Călătorie sentimentală) 10’
4. Exprimare: Copii îşi scot caietele şi penarele cu creioanele colorate. Ei sunt invitaţi să îşi aleagă un mic moment din meditaţia lor, pe care acum îl aştern pe hârtie. (Activitate a copiilor; Desen) 18’

Isus face minuni: Înmulţirea pâinilor
Într-o zi, Isus dorea să fie singur cu ucenicii săi. El se urcă împreună cu aceştia într-o barcă şi plecă spre malul celălalt al lacului Genesaret, acolo nu erau nici case şi nu locuiau nici alţi oameni. Ei doreau să urce pe dealuri, să vorbească şi să se roage împreună. Dar oamenii aflară despre drumul lor. Ei văzură încotro se îndreptă Isus. Ei porniră să înconjoare lacul pe jos. Iar când Isus ajunse pe partea cealaltă a lacului, mulţimea era deja acolo şi îl aştepta. Mii de oameni se adunară. Şi încă mai veneau. Lui Isus i se făcu milă, când privi spre mulţime, spre femei şi bărbaţi, spre bătrâni şi tineri, spre sănătoşi şi bolnavi. El simţea: Toţi au nevoie de el. Ei erau ca nişte oi rătăcite, care nu aveau păstor. Atunci el se hotărî să pătrundă în mulţime: el vindecă bolnavii, el încurajă pe cei trişti şi le povesti despre Dumnezeu, cel care îi iubeşte pe toţi oamenii. Nu trecu mult timp şi se lăsă amurgul. Soarele începea să coboare de pe cer. Dar oamenii nu doreau să plece. Ei încă mai stăteau lângă Isus şi îi ascultau predicile. Ucenicii veniră la Isus şi spuseră: „Oamenilor le este foame. Este târziu deja. În curând se va întuneca. Iar aici totul este pustiu. Trimite oamenii acasă! Atunci ei mai pot cumpăra pâine.” Însă Isus spuse hotărât: „Daţi-le de mâncare!” Ucenicii priviră miraţi spre Isus: „Să mergem şi să cumpărăm pâine pentru mulţimea aceasta? Am avea nevoie de cel puţin 200 de monezi de argint. Şi tot nu ar ajunge pâinea!” „Câte pâini aveţi cu voi?” întrebă Isus ucenicii. „Întrebaţi oamenii din jurul vostru şi veniţi apoi să îmi spuneţi!” Ucenicii plecară să caute. Ei veniră înapoi şi spuseră lui Isus: „Am găsit un băiat. El are cinci pâini şi doi peşti. Dar cum să săturăm mulţimea cu cinci pâini şi doi peşti?” „Chemaţi băiatul, aduceţi-mi cele cinci pâini şi cei doi peşti!” porunci Isus. „Şi spuneţi oamenilor să se aşeze!” Mulţimea se împărţi în grupuri a câte 50 şi 100, care se aşezară pe iarbă. Imaginea lor amintea a unor oaspeţi în jurul unei mese mari festive. Băiatul cu pâinea şi cu peştele se apropie de Isus. Isus se bucură să îl vadă, îl binecuvântă şi îi mulţumi că împarte hrana sa cu toţi ceilalţi. Apoi Isus ceru să se facă linişte. El luă pâinea, privi spre cer, spuse rugăciunea de mulţumire, o rupse şi o dădu ucenicilor să o împartă. Aceştia mergeau cu coşurile prin mulţime, printre copii, femei şi bărbaţi. Întâi împărţiră pâinea şi apoi peştele. Toţi cei prezenţi s-au săturat. Iar ucenicii adunară ce rămase: încă 12 coşuri pline! La început au fost doar cinci pâini şi doi peşti. Iar Isus a săturat mai mult de 5000 de oameni. Mulţimea, cum văzuse aceasta, strigă înflăcărată: „Isus este într-adevăr Mântuitorul, pe care noi îl aşteptăm. Noi vrem să îl facem regele nostru! Atunci el ne va da întotdeauna pâine.” Oamenii înconjurară pe Isus şi doreau să îl păstreze în mijlocul lor. Dar Isus nu dorea acest lucru. Ucenicii îl eliberară şi ei porniră spre un vârf de munte. Acolo Isus îngenunchie şi vorbi cu tatăl său din ceruri. (după Mc 6,32-44 sau In 6,9-15)

Articole pe teme apropiate:

• Planificare anuală clasa I (Lipova 2002)
• Planificare anuală clasa VI (Lipova 2002)
• Planificare anuală clasa I (1997)
• Programa clasa II (Alba-Iulia 1991)
• Programa clasa III (Alba-Iulia 1991)

Articole pe teme apropiate:

• Arhivă

Reflecţii teologice
Lucrarea lui Dumnezeu, pe care începuse Isus să o înfăptuiască pe pământ, are nevoie de orice mâna, cât de mică şi slabă este ea. Chiar dacă Isus a ales în jurul său mâini puternice de bărbaţi, el nu se în lături a privi şi a se îndrepta spre ceilalţi, femei şi mai ales copii. Pentru vremea aceea, chiar pentru învăţaţii acelor timpuri, acest pas a lui Isus era foarte îndrăzneţ. Se considera că religia, credinţa era doar domeniul bărbaţilor. Astfel că femeile şi copii nu erau luaţi în seamă şi priviţi de sus. Şi apostolii împărtăşeau această viziune, pe care iată că Isus o considera învechită. El cheamă copii la el şi pare a spune: „Priviţi la ei şi luaţi aminte, căci împărăţia lui Dumnezeu se va deschide mai întâi pentru ei.” Isus binecuvântează copii. Ei au nevoie de sprijinul celor mari şi puternici. Ei sunt cei care au ceea mai mare nevoie de apropierea sufletească a celor mari şi atotştiutori. Ei sunt cei pe care Dumnezeu îi apără. Isus întinde mâna peste ei şi le acordă binecuvântarea: Harul, bunătatea şi ocrotirea lui Dumnezeu se abate asupra lor. Comportamentul lui Isus este un semn de reînnoire a vechii gândiri despre Dumnezeu, este parte integrantă a învăţăturii sale dumnezeieşti. Ceea ce Dumnezeu dă, face şi drege, nu este la îndemâna puterii de înţelegere a oamenilor. Acest mesaj al Evangheliei după Marcu face referire la fiecare om, care se doreşte a fi un vrednic ucenic al lui Isus: Fiecare să dea şi să lase la o parte egoismul, îngâmfarea sa şi să se arate lui Dumnezeu cu sufletul şi inima curată, aşa ca cele ale unui copil. Astfel el va reuşi să întâlnească pe aproapele său în iubire şi prietenie.

Reflecţii de pedagogie religioasă
Oamenii mari, în cazul acesta apostolii, doresc să fie lăsaţi în linişte, în pace, să asculte cuvintele lui Isus. Dar ei sunt deranjaţi de copii, de gălăgia, de neliniştea lor. Fiecare copil cunoaşte acest sentiment: Stai liniştit! Nu deranja! Joacă-te mai departe, acolo unde nu te aude nimeni! Du-te în camera ta, dacă vrei să faci gălăgie! Acasă, la şcoală, pe stradă, în magazine, copii aud asemenea replici. Dar se speră că ei cunosc şi celălalt înţeles al menirii lor: Stai aici, este frumos să te am în jurul meu! Ce plăcut este să aud voci tinere şi pline de bucurie! Ce de veselie! Isus doreşte a da un exemplu în acest sens. El se implică în viaţa celor de la marginea societăţii, celor fără drepturi: copii, femeile, bolnavii, săracii, . . .. Isus arată ce este de făcut: Să nu îi uităm pe ceilalţi mai neajutoraţi. Să le permitem să participe la viaţa comună. Copii fac parte din această categorie. Ei sunt dependenţi de oamenii maturi şi cu greu îşi pot spune punctul lor de vedere. Isus îi ascultă şi îi răsplăteşte: Binecuvântarea este un semn al recunoştiinţei, transmiterea unei energii pozitive către celălalt. Binecuvântarea este exprimarea liberă a unei dorinţe de reuşită în viaţă. Important este să recunoaştem că Isus este alături de noi şi el ne vrea binele. El doreşte ca şi noi, oamenii, între noi, să dăm binecuvântarea mai departe. Părinţii, preoţii, buncii, cateheţii sunt persoane, care joacă un rol în viaţa copiilor. Prin bine-cuvântarea vieţii zilnice ne este amintit că noi toţi suntem binecuvântaţi de către Dumnezeu şi că suntem conduşi în viaţă prin iubirea şi ataşamentul celor apropiaţi de noi, care astfel dau viaţă cuvintelor lui Isus.

Reflecţii metodice
Prin povestire, copii se pot identifica cu copii din povestire.
Prin discuţie şi binecuvântare, copii recunosc că ei sunt luaţi în seamă de către cineva. Ei nu primesc doar o informaţie din partea profesorului, ci sunt chiar binecuvântaţi de către acesta din urmă.
Prin desen, copii pot da frâu liber imaginaţiei şi creativităţii lor.

Obiective formativ-educative
Copii să cunoască textul biblic după Evanghelia lui Marcu 10,13-16.
Copii să repete anumite pasaje din povestire.
Copii să simtă trupeşte şi sufleteşte gestul binecuvântării, prin binecuvântarea primită de la profesor.

Cursul orei
1. Introducere: Profesorul invită copii să ia scaunele, să vină în mijlocul sălii de religie şi să formeze acolo un cerc. Apoi copii rămân în picioare în cerc şi se roagă împreună cu profesorul rugăciunea „Tatăl nostru”. (Formarea unui cerc de scaune; Rugăciune) 6’
2. Prezentare: Copii se aşează. Profesorul le citeşte (sau povesteşte) întâlnirea lui Isus cu copii după Evanghelia lui Marcu (Mc 10,13-16). Copii repetă punctele importante ale povestirii. (Citire; Povestire) 8’
3. Adâncire: Profesorul accentuează motivul întâlnirii şi finalul. El vorbeşte cu copii despre binecuvântare şi însemnătatea ei. Ce înseamnă când cineva îşi pune, întinde mâna asupra capului altei persoane? Dumnezeu să o corotească, să o aibă în pază, să o poarte cu grijă prin viaţă, să îi aşterne un drum neted, să îi dea belşug şi sănătate, . . .. Pentru ca copii să recunoască mai bine puterea care stă în gestul binecuvântării, profesorul roagă copii să stea liniştiţi. El vine la fiecare în parte şi îi binecuvântează pe rând. (Totul se poate efectua pe fundalul unei muzici relaxante.) (Discuţie copii-profesor; Serbare catehetică – Binecuvântare) 13’
4. Exprimare: După primirea binecuvântării, fiecare copil merge la locul său şi îşi scoate caietul. Profesorul împarte fiecăruia o foaie cu Isus care binecuvântează. El ajută copii să o lipească în caiet. Apoi aceştia colorează foaia şi o completează cu copii în jurul lui Isus. (Muzica poate merge în surdină în continuare.) (Activitate a copiilor; Desen) 18’

Articole pe teme apropiate:

• Planificare anuală clasa I (Lipova 2002)
• Planificare anuală clasa II (1997)
• Planificare anuală clasa I (1997)
• Planificare anuală clasa VI (Lipova 2002)
• Iubirea de semeni

Articole pe teme apropiate:

• Sfântul Nicolae

Reflecţii teologice
În Vechiul Testament sunt adunaţi şi redaţi 150 de psalmi. Cuvântul „psalm” vine din limba greacă şi înseamnă „cântec”, care nu este numai cântat, ci şi acompaniat de către un instrument. Tradiţia spune că autorul tuturor psalmilor este regele David, care era un talentat poet, muzician şi cântăreţ, el îşi stăpânea perfect vocea şi juca la mai multe instrumente, ca de ex. fluier şi harfă. Poporul evreu a preluat şi dat din generaţie în generaţie acest material religios şi cultural. Prin psalmi, poporul se roagă lui Dumnezeu să îi dea har şi binecuvântare. La început, aceste cântece se foloseau numai în perimetrul templului, apoi în incinta sinagogilor. Psalmii reliefează şi exprimă două stări de spirit: bucurie şi tristeţe. Ele dau glas entuziasmului, dar şi durerii oamenilor. În faţa lui Dumnezeu, oamenii îşi descoperă adevăratele feţe şi talente. Ei îşi deschid sufletul. Iar prin cântare, ei aduc laudă Domnului. Dumnezeu răspunde prin sămânţa speranţei, pe care o sădeşte în inimile „cântăreţilor”. Psalmii sunt o formă de rugăciune. Oamenii prezintă nevoile lor în faţa lui Dumnezeu. Liturghia evreilor nu se poate imagina fără psalmi. Psalmii pot fi văzuţi ca un fel de terapie pentru suferinţele îndurate de poporul lui Israel. Psalmii sunt împărţiţi în diferite categorii, dintre care sunt amintite: psalmii, care aduc aminte despre faptele măreţe ale oamenilor de seamă din istoria poporului evreu; psalmii, care au fost cântaţi în timpul şi în cadrul pelerinajelor poporului la Ierusalim; psalmii, care preamăresc casa lui Dumnezeu, templul din Ierusalim (o dovadă că nu toţi psalmii pot fi atribuiţi lui David, pe timpul lui încă nu s-a construit templul, doar un complex de corturi adăpostea Lada lui Dumnezeu cu cele două table, pe care erau scrise Poruncile lui Dumnezeu). Creştinii au înţeles repede importanţa psalmilor. Isus personal cita des pasaje din psalmi şi se ruga psalmii. Psalmii sunt cele mai des folosite părţi ale Vechiului Testament. În special în viaţa pustnicilor şi călugărilor, psalmii au găsit o bogată reflectare. În timpul reformei protestante, Martin Luther a numit Psalmii „Mica Biblie”. Astăzi, psalmii sunt parte integrantă a Liturghiei creştine, dar şi important izvor de rugăciune.

Reflecţii de pedagogie religioasă
În Biserica Catolică, reculegerea se dobândeşte prin adoraţia şi meditaţia imaginilor, obiectelor sau cuvintelor de cult. Rugăciunea este un dialog cu Dumnezeu. Rugăciunea şi meditaţia nu se învaţă de azi pe mâine. Este un proces îndelungat şi o misiune constantă a educaţiei religioase. Rugăciunea nu este niciodată un monolog, ci ea mărturiseşte legătura dintre Dumnezeu şi cel care i se adresează lui. Psalmii joacă un rol important în aceste forme de laudă, cinstire şi preamărire a lui Dumnezeu. Prin confruntarea tematică cu psalmii, copii pot fi îndrumaţi să îşi găsească forme proprii de rugăciune, să gândească mai intensiv şi concret asupra rolului rugăciunii.

Reflecţii metodice
Prin povestirea „Un călugăr”, copii pot afla ce înseamnă retragerea în meditaţie şi rugăciune.
Prin discuţia copii-profesor, copii pot spune părerile şi ideile lor asupra rugăciunii.
Prin meditaţie, copii descoperă noi forme de rugăciune.
Prin citirea Psalmilor, copii citesc şi totodată ascultă texte de rugăciune, care îndrumă la lauda Domnului.
Prin desen, copii pot reflecta şi exprima găndurile lor din timpul meditaţiei.

Obiective formativ-educative
Copii să vorbească despre rugăciunile cunoscute lor, dar şi despre formele de rugăciune.
Copii să recunoască importanţa rugăciunii.
Copii să descopere Psalmii ca o cale de rugăciune deplină.
Copii să mediteze asupra conţinutului unor psalmi aleşi.

Cursul orei
1. Introducere: Profesorul se roagă împreună cu copii „Tatăl nostru”. (Rugăciune) 4’
2. Prezentare: Profesorul spune copiilor observaţiile sale cu privire la modul lor de a se rugă. El întreabă copii ce fel de rugăciuni cunosc, ce fel de modalităţi de rugăciune cunosc, ce înseamnă de fapt a se ruga. Profesorul povesteşte copiilor despre „Un călugăr”. Apoi el reflectă cu copii conţinutul textului. Făcând legătura cu ultimele ore, în care s-a vorbit despre regele David, profesorul aminteşte psalmii şi oferă explicaţii asupra lor. (Discuţie copii-profesor) 10’
3. Adâncire: Profesorul încearcă cu copii să pregătească un moment de rugăciune comună. Pentru aceasta, copii fac loc pe masă, îşi adună şi pun lucrurile în geantă. Numai ceea de ce ei au nevoie rămâne pe masă (text, imagine, obiect). Ei încearcă să stea liniştiţi, degajaţi, totuşi să aibă legătură cu podeaua şi cu scaunul. Ei stau cu spatele drept şi cu picioarele pe pământ. Mâinile şi le ţin împreunate sau împerecheate. Toată atenţia şi concentraţia şi-o îndreaptă spre propria persoană: fiecare să simtă propria respiraţie, întâi inspiraţie, apoi expiraţie, în ritm. Acum ei se pot apleca asupra textelor, pe care le au în faţa lor, Psalmii 1, 18, 23, 139. La fiecare psalm, se citeşte cu rândul. Câte un copil citeşte un vers, ceilalţi citesc pe celelalte, alternativ. (Discuţie copii-profesor; Meditaţie; Rugăciune) 16’
4. Exprimare: În timpul citirii Psalmilor, copii au fost atenţi la text. Fiecare a avut un creion la îndemână, cu care a putut să însemneze versurile, care l-au impresionat cel mai mult. Fiecare copil îşi ia acum caietul şi desenează o imagine concludentă şi paralelă versurilor alese. (Activiate a copiilor; Desen) 15’

Un călugăr
Un om foarte experimentat în rugăciuni şi meditaţii a fost întrebat odată, cum poate el să stea atât de relaxat, deşi este şi el copleşit de multe probleme şi evenimente neprevăzute. Omul acesta a răspuns: „Când stau drept în picioare, atunci eu stau drept în picioare. Când merg, atunci eu merg. Când stau jos, atunci eu stau jos. Când mănânc, atunci eu mănânc. Când vorbesc, atunci eu vorbesc. . . .” Ceilalţi l-au întrerupt: „Şi noi procedăm astfel! Tu totuşi ne depăşeşti.” Omul a repetat: „„Când stau drept în picioare, atunci eu stau drept în picioare. Când merg, atunci eu merg. Când stau jos, atunci eu stau jos. Când mănânc, atunci eu mănânc. Când vorbesc, atunci eu vorbesc. . . .” Ceilalţi l-au întrerupt din nou şi au spus: „Dar şi noi procedăm la fel!” Omul însă le-a spus: „Nu, pentru că atunci când staţi jos, voi deja v-aţi ridicat în picioare, pentru că atunci când staţi în picioare, voi deja mergeţi, pentru că atunci când mergeţi, voi deja aţi ajuns la destinaţie . . .”

Articole pe teme apropiate:

• Planificare anuală clasa V (Lipova 2002)
• Alegerea lui David
• Planificare anuală clasa IV (1997)
• David şi Jonatan
• Programa clasa V (Alba-Iulia 1991)

Articole pe teme apropiate:

• Călătorie în jurul lumii

Reflecţii teologice
Unul dintre marii regi, dacă nu chiar cel mai mare rege avut de către poporul israelit, a fost David. El a domnit înainte cu aproximativ 3000 de ani, David a reuşit să îmbine blândeţea cu hotărârea. Dintr-un simplu fiu de păstor, el ajunge un temut general, care cu trupele sale apăra poporul în faţa nomazilor prădători. Deşi urmărit de către Saul, el continuă misiunea sa. Poporul îl răsplăteşte prin numirea sa ca rege peste Israel, după moartea lui Saul. David a consolidat regatul, a alăturat noi teritorii şi a organizat administraţia. Legătura sa cu Dumnezeu s-a stabilit deja în tinereţe, când profetul Samuel îl unge ca urmaş al lui Saul, în ideea că Dumnezeu rămâne fidel poporului său ales, chiar dacă regele lui, Saul, s-a îndepărtat de credinţa cea adevărată. David nu se abate de la Dumnezeu, dar cunoaşte şi el momente de cumpănă, ca atunci când pornirile omeneşti înving asupra sufletului (David cu Batseba). David se înscrie în rândul marilor prototipuri umane ale Vechiului Testament. Numai facând legătura cu Exodul, cu ieşirea israeliţilor din Egipt, cu figura lui Moise, se recunoaşte importanţa alegerii lui David ca rege, mai ales că una dintre primele sale hotărâri luate ca rege s-a referit la aducerea Lăzii sfinte a lui Dumnezeu în oraşul sfânt al lui Dumnezeu, în Ierusalim. În ciuda tuturor aşteptărilor, Dumnezeu îşi fixează atenţia asupra unui tânăr plăpănd şi slab. Dar aparenţele înşeală, ca de fiecare dată când acţionează Dumnezeu. Popularitatea lui David a rămas nestrămutată timp de mii de ani. Dragostea purtată lui de către popor a dus ca acesta să nutrească speranţa revenirii unui nou rege asemenea lui David. Aşa s-a întâmplat şi pe timpul lui Isus. Mulţi au spus: Isus este noul David. De aceea este numit deseori în Noul Testament „Fiul lui David”. Căci în el s-a împlinit promisiunea lui Dumnezeu.

Reflecţii de pedagogie religioasă
Cine şi cum hotărăşte drumul nostru prin viaţă? Dumnezeu, natura, stelele, destinul, soarta, norocul, energia mintală etc. Omul îşi pune pe bună dreptate această întrebare şi caută răspunsuri de cele mai variate. O mare majoritate se bazează pe forţa divină. De ce? Fiindcă istoria vieţii omeneşti, istoria poporului israelit, aşa cum este ea scrisă în Biblie, oferă nenumărate dovezi ale implicării forţei divine în lumea umană. Dumnezeu îndreaptă ce strâmbă natura umană. Patriarhii, regii, profeţii, toţi servesc ca exemple demne de urmat. Dumnezeu recunoaşte totul şi este fidel credincioşilor. El intervine în viaţa noastră, chiar dacă noi nu vedem, nu auzim, nu simţim nimic. Însă El este aici, acum, prezent în această lume. Şi va rămâne.

Reflecţii metodice
Prin rugăciune, copii se reculeg şi se pot pregăti sufleteşte pentru ora de religie.
Prin citire, copii aud o nouă povestire interesantă din istoria poporului lui Israel.
Prin repovestire, copii punctează momentele principale ale povestirii.
Prin stabilirea unei schiţe, copii sunt nevoiţi şi realizeze un scenariu scris pe care apoi îl transpun în practică.

Obiective formativ-educative
Copii să afle despre viaţa lui David.
Copii să recunoască implicarea lui Dumnezeu în viaţa lui David.
Copii să pregătească o mică schiţă a întâmplărilor din povestire.
Copii să joace pe roluri alegerea lui David.

Cursul orei
1. Introducere: Copii se roagă împreună cu profesorul „Crezul apostolic”. (Rugăciune) 5’
2. Prezentare: Profesorul citeşte povestirea: „Alegerea lui David”. Copii ascultă cu atenţie. (Citire) 10’
3. Adâncire: Copii repovestesc întâmplările din tinereţea lui David, întâlnirea lui Saul cu tatăl său, cu întreaga sa familie. Ei discută acţiunea şi o precizează în toate amănuntele ei. Profesorul invită copii să îşi ia caietele şi fiecare să încerce să schiţeze un plan de desfăşurare a acţiunii, aşa cum şi l-a închipuit. Apoi se compară rezultatele şi se stabileşte un scenariu comun, tocmai pentru realizarea unei scenete având la bază textul povestirii prelucrat de către copii. (Repovestire; Discuţie copii-profesor; Schiţă de joc pe roluri) 20’
4. Exprimare: După împărţirea rolurilor şi stabilirea textului, copii prezintă scena propusă. (Prezentare scene joc) 15’

Alegerea lui David
Saul este uns rege de către Samuel. Israeliţii îl acceptă ca rege. Ei strigă: „Trăiască Saul, regele nostru!” Samuel scrie legile după care regele poate domni şi conduce ţara. Saul este un rege războinic. Misiunea sa principală este de a apăra ţara lui Israel de popoarele duşmane. El luptă plin de curaj şi plin de încredere în Dumnezeu. El întotdeauna învinge. El are doi copii: un fiu, Jonatan, şi o fiică, Michal. Dumnezeu este cu el. Într-o bătălie, Saul nu mai ascultă de sfaturile Domnului. Atunci Samuel vine la el şi îi spune: „Dumnezeu vrea ascultare din partea ta! Tu nu ai respectat cuvântul Său. Acum Dumnezeu nu mai este cu tine.” Saul strigă: „Eu am păcătuit. Eu vreau să mă închin Domnului. Nu se va mai întâmpla niciodată ca eu să nu îl ascult pe Domnul. Iartă păcatele mele!” Dar Samuel spune: „Eu nu pot să fac aceasta. Tu nu mai eşti rege.” Samuel vrea să plece. Saul îl prinde de haină şi îi rupe o bucată. „Aşa te-ai rupt şi tu de Dumnezeu. El îţi va lua ţara. El o va da altuia în păstrare. Celălalt este mai bun. Dumnezeu îşi ţine cuvântul.” Apoi Samuel pleacă la casa lui. El nu îl mai vede pe Saul până la moartea acestuia. Lui Samuel îi pare rău. El este trist şi plânge des: „Cu adevărat Tu eşti Dumnezeu ascuns, Dumnezeul lui Israel cel izbăvitor!” (Ies 45,15) Dumnezeu vorbeşte către Samuel: „De ce te întristezi? De ce plângi? Eu nu mai îl sprijin pe Saul. El nu mai este rege. Umple ulciorul tău cu ulei şi mergi la Betlehem. Eu te trimit la Isai. El are mai mulţi fii. Unul dintre ei este cel ales. Unul dintre ei va deveni rege.” Saul întreabă: „Cum pot eu să fac aceasta? Dacă Saul află de aceasta, el mă va ucide.” Domnul zice: „Ia cu tine o viţică. Spune lui Isac că ai venit să aduci jertfă Domnului. Invită pe toţi la masa jertfei. Eu îţi voi spune apoi ce să faci. Eu îţi voi arăta pe cel pe care îl vei unge.” Samuel face întocmai cum i-a poruncit Dumnezeu. El ajunge la Betlehem. Bătrânii şi înţelepţii oraşului îl întâmpină. Ei tremură, căci se tem. Ei îl întreabă: „Samuel, cu ce ocazie vii tu la noi? Ne aduci binecuvântare?” Samuel răspunde: „Pace să fie cu voi! Da, eu vă aduc binecuvântare. Eu am venit, ca împreună să cinstim pe Dumnezeu şi să oferim o masă a jertfei. Este o zi de sărbătoare. Chemaţi şi pe Isai cu toţi fii săi.” Isai are opt fii. El vine împreună cu şapte dintre ei. Samuel îl vede pe Eliah, cel mai în vârstă dintre fii lui Isai. El gândeşte: „Da, el trebuie să fie cel ales.” Dar Dumnezeu spune: „Nu este el! Chiar dacă este mare şi puternic, nu pe Eliah îl vreau.” Un om vede ceea ce este în faţa ochilor, însă Dumnezeu vede inima. Isai îl cheamă pe următorul său fiu, pe Adinabab. Samuel spune: „Nu este el. Nici pe acesta nu l-a ales Dumnezeu.” Apoi vine Schamma. Samuel spune: „Nic acesta nu este.” Isai îi cheamă pe toţi, pe toţi cei şapte. Samuel spune: „Nici unul dintre ei este cel ales. Isai, ascultă: Mai ai şi alţi fii?” Isai răspunde: „Da, mai este şi David, cel mai tânăr. El păzeşte oile. El a mai rămas.” Samuel spune: „Trimite după el. Vreau să îl văd. După ce vine, noi putem să ne aşezăm la masa jertfei.” Isai trimite după David. David vine. El are pielea deschisă şi fină. El este frumos. Ochii săi sunt deschişi şi strălucesc. Acum Dumnezeu vorbeşte lui Samuel: „El este cel ales! Samuel, ia ulciorul cu ulei şi unge-l!” Samuel ştie acum: David va fi cândva rege peste poporul lui Israel. El va domni în Ierusalim. El scoate de sub haină uleiul cel preţios şi îl unge pe David. Acum Dumnezeu este alături de David. El va fi întotdeauna cu el. David este alesul lui Dumnezeu. David va fi rege. Şi totul se întâmplă în faţa lui Isai şi în mijlocul fraţilor săi. Toţi văd şi recunosc: El este cel ales. David este uns şi binecuvântat. Toţi se aşează la masa jertfei şi mănâncă din carnea viţicii. Samuel ia masa cu ei, cu David şi ai săi. Apoi el se întoarce la casa sa. (după 1 Samuel 15,1-35; 16,1-13)
Nu după mult timp, Samuel moare şi este înmormântat. Filistenii vin asupra poporului lui Israel. Saul nu le poate ţine piept, el este rănit şi moare. Fiul său, Jonatan, moare şi el. David aude despre aceasta. El îşi rupe hainele şi cântă de durere şi tristeţe. Prietenul său Jonatan a murit. Regele său a murit. El trebuie să pornească la luptă. El se întâlneşte cu ceilalţi israeliţi. Ei îl numesc rege. El uneşte întreg poporul şi după şapte ani cucereşte Ierusalimul. Poporul îi construieşte un palat. David pune să fie adus Chivotul sfânt cu tablele pe care sunt scrise cele zece porunci ale Legământului la Ierusalim. El vrea ca Ierusalim să devină oraşul lui Dumnezeu. El are încredere cu totul în Dumnezeu. El respectă Legământul. Când face un rău, îşi recunoaşte vina şi îşi cere iertare de la Dumnezeu. Într-o zi, el îl cheamă pe Natan la el. Natan este un bărbat, pe care Dumnezeu l-a desemnat să vorbească în numele său, un profet, urmaşul lui Samuel. David îi spune: „Eu locuiesc într-un palat măreţ. Dar Chivotul sfânt stă într-un cort. Eu vreau să îi construiesc lui Dumnezeu o casă mare.” A doua zi, Natan se întoarce la David şi îi spune: „Dumnezeu nu vrea ca tu să-i clădeşti o casă. Dimpotrivă, El vrea să-ţi facă ţie o casă: O casă vie. După ce vei muri, fiul tău va domni peste poporul lui Dumnezeu. Acest cuvânt este valabil pentru totdeauna.” David ascultă de aceste cuvinte. De câte ori are ocazia, el ia harfa şi laudă pe Dumnezeu prin cântece. Astfel se nasc psalmii. David a fost cel mai mare rege al lui Israel. (după 1 Samuel 25 şi 31; 2 Samuel 1-3; 5-6)

Articole pe teme apropiate:

• Planificare anuală clasa V (Lipova 2002)
• Planificare anuală clasa IV (1997)
• David şi Jonatan
• Programa clasa V (Alba-Iulia 1991)
• Planificare anuală clasa V (1997)