ReliJoc

Mesajul moral-creştin al lecţiei
Dumnezeu îndeamnă la schimbare

Reflecţii teologice
Sfântul Ioan Botezătorul este o figură recunoscută ca precursor al lui Isus (v. Lc 3,1-14). De el se leagă începuturile arătării puterii dumnezeieşti a lui Isus. Ioan se trage dintr-o familie de preoţi iudaici. Pe tatăl său îl chema Zaharia iar pe mama sa Elisabeta (ea este cea care o întâmpină pe Maria cu cuvintele „binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul trupului tău, Isus”, deci ea ştia de naşterea viitorului Mesias, pe care fiul ei, Ioan, şi el întâmpinat la o vârstă înaintată a mamei sale, îl vesteşte apoi în predicile sale; legătura de rudenie dintre Maria şi Elisabeta este probabil un artificiu stilistic al evangheliştilor, pentru a accentua în mod deosebit rolul fiilor lor, al lui Ioan de vestitor, al lui Isus de împlinitor). Despre copilăria lui Ioan se ştiu prea puţine lucruri. La vârsta maturităţii, el se retrase în pustiu şi apariţiile sale se restrângeau la predici foarte pregnante. El chema la pocăinţă, la reîntoarcerea poporului iudeu la rădăcinile credinţei. Prea mult se îndepărtase el de Dumnezeul cel drept şi mărinimos. Numai un Mesias putea să-i răscumpere păcatele. Ioan este vocea lui Dumnezeu, care răsuna în deşert: Pregătiţi venirea lui Dumnezeu. Eliberaţi străzile pentru el. Ioan recurge la profeţiile lui Isaia. În multe texte ale Vechiului Testament, Dumnezeu este înfăţişat ca un judecător neîndurător. Ioan predica despre acest Dumnezeu şi despre Tatăl cel bun, în sensul că înainte de toate, poporul trebuie să treacă de porţile judecăţii, abia apoi el poate cunoaşte nemăsurata îndurare a lui Dumnezeu Jahwe. Mesajul lui Ioan avea ceva revoluţionar în conţinut şi adresare: El nu se referea numai la cei sus-puşi, ci la toţi şi în special la cei de la periferia societăţii – judecata lui Dumnezeu este valabilă şi pentru ei. Semn al pocăinţei şi al unui nou început era botezul purificator în apele Iordanului. Ioan se considera pregătitor de drum, cel care netezeşte calea. Deşi el anunţa cu ardoare venirea unui Mântuitor, mulţi credeau că Ioan însuşi este acesta. El nega acest lucru. Iar când Isus veni la el să se boteze, el recunoscu pe adevăratul Salvator, pe cel ce va boteza cu „foc şi cu duh sfânt”. Misiunea sa se îndeplinise. Regele Irod, datorită criticilor la stilul său de viaţă, nu îl avea la inimă şi a lăsat să fie închis, maltratat şi ucis. Ioan ne aminteşte că şi noi putem fi precursori ai lui Isus, dacă nu ne abatem de la drumul dreptăţii şi al împăcării.

Reflecţii de pedagogie religioasă
Odată cu prima duminică din Advent a început şi o perioadă a Postului. Mulţi nu sunt conştienţi de acest lucru, căci ei văd peste tot lumini, lumânări. Lumina este un semn festiv. Dar Lumina încă nu a sosit. Chiar lumânările Adventului indică acest lucru. Lumina este pe drum. Oamenii se pregătesc pentru venirea ei. Iar această sosire implică şi o schimbare de atitudine din partea oamenilor. Numai astfel se netezeşte calea pentru venirea lui Dumnezeu, a lui Isus. Mesajul lui Ioan este actual şi astăzi. Inimile noastre trebuie să cuprindă acest mesaj. Acum pot oamenii demonstra că sunt vrednici de arătarea lui Isus, de cinstirea lui Dumnezeu. În această perioadă, oamenii înfăptuiesc fapte de caritate, îşi corectează comportamentul.

Reflecţii metodice
Prin discuţia copii-profesor, copii sunt motivaţi să spună ce îşi amintesc ei din lecţia trecută. Totodată, se dă posibilitatea ca profesorul să le explice copiilor însemnătatea coroanei de Advent.
Prin citirea povestirii despre Sf. Ioan Botezătorul, copii află despre rolul şi mesajul său în vestirea naşterii Fiului lui Dumnezeu.
Prin meditaţie, copii corelează textul predicilor lui Ioan cu viaţa lor de acum şi aici.

Obiective formativ-educative
Copii să recunoască în coroana de Advent un semn al aşteptării venirii lui Isus.
Copii să asculte povestea vieţii şi trăirilor Sf. Ioan Botezătorul.
Copii să înţeleagă mesajul Sf. Ioan, adresat oamenilor de atunci dar şi celor de acum.

Cursul orei
1. Pregătire: Copii formează în mijlocul sălii de religie un cerc cu scaunele. Profesorul se roagă împreună cu copii „Crezul apostolic”. (Rugăciune) 5’
2. Introducere: Profesorul întreabă copii cum le-a plăcut sărbătoarea Sf. Nicolae. Şi dacă ei ştiu cum se cheamă perioada aceasta a anului? Copii răspund: Advent. Profesorul le explică ce înseamnă cuvântul, la ce se referă. Ce simboluri întâlnim noi în această perioadă? Brazi, lumânări, steluţe – toate acestea se reunesc în coroana de Advent. Profesorul povesteşte copiilor despre istoria coroanei şi înţelesul simbolurilor. (Discuţie copii-profesor) 10’
3. Prezentare: Profesorul îndreaptă atenţia copiilor spre un alt Sfânt cunoscut, care marchează această perioadă: Sf. Ioan Botezătorul. Copii stau atenţi şi ascultă povestirea despre Ioan. Apoi ei repetă în scurte propoziţii acţiunea. (Citire) 15’
4. Exprimare: „Ce este strâmb să se îndrepte!” Aceste mesaj al lui Ioan poate fi transpus în viaţa copiilor în felul următor. Prin sala de religie (copii duc scaunele la locul lor, dau mesele la o parte), profesorul întinde mai multe frânghii, care simbolizează drumul. Copii încearcă să calce pe acestea. Apoi se compară propria lor viaţă cu mersul pe frânghii. Copii povestesc cum s-au simţit. Copii primesc un fir de aţă. Profesorul coordinează o meditaţie, ce ar putea să schimbe, să îndrepte copii în viaţa lor actuală. Fiecare se gândeşte la dorinţele sale. Fiecare merge la locul său şi scrie în caiet ce este strâmb în viaţa lor. Pe lângă aceasta ei scriu şi unul din afirmaţiile lui Ioan, de care ei îşi amintesc. (Discuţie copii-profesor; Meditaţie; Activitate în caiet) 15’

Despre coroana de Advent
Istoria coroanei de Advent: În urmă cu 100-150 de ani un pastor din Berlin a făcut pentru fiul său prima coroană de Advent, pentru că acesta nu mai avea răbdare şi se bucura de venirea lui Isus; la început el a pus 24 de lumânări, dar pentru că erau totuşi prea multe, el a lăsat 4 lumânări, doar pentru duminici.
Symboluri: Lumina – arată, indică drumul de urmat, alungă frica şi întăreşte spiritul comunităţii; lumina este un simbol pentru Isus Cristos, care eset lumina lumii; lumina celor 4 lumânări reprezintă creşterea tot mai intensivă a luminii dumnezeieşti de Crăciun; coroana verde – înseamnă viaţă şi comunitate; coroana de Advent – este un semn al speranţei, o dovadă că nu întunericul şi moartea, ci lumina şi viaţa sunt învingătoare.
Rugăciune: Doamne Isuse Cristoase, în curând este Crăciun. Odată cu naşterea ta noi am aflat lumina şi bucuria desăvârşită. Noi aparţinem de tine. Să fim şi noi pentru alţi oameni lumină şi bucurie. Te rugăm, arată-ne pe perioada acestui Advent ce să facem, ca în această lume să fie lumină şi fericire.

Pregătiţi Domnului o cale!
De un timp încoace se strâng la râul Iordan tot mai mulţi oameni. Până acum veniră doar cei din apro-piere, din satele învecinate. Dar acum vin mulţi de foarte departe. Majoritatea sunt oameni simpli: ţărani, păstori, mici negustori. Însă şi oameni din clasele mijlocii şi mari se adună: vameşi, chiar şi o parte din marii preoţi. Îmbucurător este: Mulţi tineri vin aici pentru a căuta rostul vieţii lor. Toţi vin dintr-un singur motiv: Ei doresc să îl audă pe cel care predică. El este nou aici. De când a venit, el predică şi botează. Iar mulţimea, care îl ascultă şi îl urmează, se măreşte cu zi ce trece. El vine la malul Iordanului în fiecare zi. El vine din pustiu.
Şi astăzi va veni. Iată, că se apropie. El merge încet, pas cu pas prin nisipul greu. Este îmbrăcat cu o haină din păr de cămilă, iar la şold are o curea de piele. Ioan, căci aşa se numea el, este un bărbat înalt, cu faţa arsă de soare, cu pielea subţire şi uscată de nenumăratele zile de post. Barba îi este lungă, deasă şi neagră. Oamenii sunt de la bun început fascinaţi de apariţia sa. Rareori se iveşte ocazia a se vedea un astfel de om, o astfel de personalitate. Imediat cum a ajuns la locul său de pe malul Iordanului, el priveşte spre mulţime, îşi ridică braţele şi strigă: „Pui de năpârci! Cine v-a învăţat să fugiţi de mânia judecăţii, care va veni? Pregătiţi Domnului o cale! Faceţi un drum neted pentru Dumnezeu! Aduceţi roade vrednice ale pocăinţei voastre. Eu vă spun: Securea a fost înfiptă la rădăcina pomilor, deci orice pom, care nu dă roade bune, va fi tăiat şi aruncat pe foc. Pregătiţi Domnului o cale! Ce e strâmb să se îndrepte şi ce este colţuros să se netezească.” Astfel vorbeşte el oamenilor adunaţi. El lasă ca toţi să vină la el să se boteze în apa Iordanului. Toţi, care vin la el şi îl ascultă şi se botează, sunt oameni mânaţi de un dor. În tăcere ei se gândesc: Oare nu este acest bărbat cel pe care noi de mult îl aşteptăm, cel după care tânjim de veacuri? Nu este Ioan unul şi acelaşi cu Mesia? Dar Ioan le spune: „Eu vă botez numai cu apă. Dar după mine vine unul care este mai puternic decât mine. Eu nu sunt vrednic să-i dezleg sandalele. El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu focul judecăţii. Pregătiţi Domnului o cale, faceţi un drum neted pentru Dumnezeu! Timpul său va sosi. Pregătiţi-i calea!”
Cum spuneam, nu sunt numai oamenii simpli cei care se adună la Iordan. Şi marii preoţi trec pe aici, pentru a asculta mesajul lui Ioan. Ei sunt geloşi pe el, pentru marea mulţime de oameni, pe care reuşeşte să o adune în jurul său. Ei nu sunt în stare a motiva masele în aşa fel. Preoţii nu se botează. Ei au o misiune. Cuvintele lui Ioan ei le dau mai departe regelui. Căci Ioan nu conteneşte a-l critica pe rege pentru viaţa sa destrăbălată în bogăţie şi măreţie. Astăzi este o zi specială, căci însăşi regele doreşte să treacă pe aici. Chiar acum soseşte, împreună cu soţia sa, purtat de sclavi, înconjurat de soldaţi bine înarmaţi. El dă ordin să fie dus pe un deal, ca să vadă şi să audă mai bine. El priveşte spre Iordan, spre mulţime şi spune: „Ce săraci sunt oamenii aceştia! Ce aşteaptă ei de la acest cioban?” El vrea să demonstreze stăpânirea sa. Dar în adâncul inimii sale este cuprins de frică. El îl urăşte pe Ioan. Acesta, numit şi „Botezătorul”, adună prea mulţi oameni în jurul său. El nu numai că promite venirea Domnului, el se încumetă să ridice vocea împotriva regelui, împotriva răutăţii lui, împotriva vieţii sale desfrânate; cât de des, el, regele, îşi înşeală soţia; că el chiar a dat un ordin, ca unii dintre fii săi să fie ucişi, ca ei să nu se lupte pentru scaunul, tronul său; că el majorează taxele şi impozitele de nenumărate ori şi ucide oameni nevinovaţi. Regele nu îl înghite pe acest bărbat de pe malul Iordanului. Cu mare plăcere l-ar arunca în închisoare. Dar el se teme de mulţimea de oameni prezentă. El doreşte să vorbească cu marii preoţi. Undeva pe aici trebuie să fie şi ei. El lasă să fie chemaţi de un sclav. Marii preoţi vin repede la rege, căci ei îl cunosc şi ştiu că el nu mai suportă mult timp ce se întâmplă aici.
Rege: „Şi . . . ce mai zice acest cioban murdar? Răspândeşte aceleaşi minciuni despre mine? Sau el promite o viaţă mai bună su stăpânirea acelui „nou Domn”?
Mare preot I: „El spune ce a zis şi zilele trecute. El are un mesaj, care pregăteşte oamenii pentru venirea noului Domn. El îndeamnă la pocăinţă. Pocăinţa este necesară în lumea nouă, pentru viaţa cea nouă!”
Rege: „Ce credeţi voi, este acest bărbat periculos pentru noi?”
Mara preot I: „Mulţi oameni spun că el este Mesia. Dar el neagă această afirmaţie.”
Mare preot II: „El cunoaşte foarte bine vechile scrieri. Vorbele sale sunt de la Isaia: Pregătiţi Domnului o cale, faceţi un drum neted pentru Dumnezeu!”
Mare preot III: „Se poate ca el să fie unul dintre pustnicii aceia, care trăiesc în deşert, numiţi eseni.”
Rege: „Dar el încinge spiritele. El îndeamnă la revoltă. El asmute oamenii împotriva mea! Eu vreau să îl bag la închisoare. Aşa se va întâmpla! Plecaţi!”
Marii preoţi se îndepărtează. Regele priveşte încă o dată spre mal, el vede privirea lui Ioan. El nu a mai văzut vreodată o astfel de privire hotărâtă. Furios, el comandă soldaţilor şi sclavilor să îl ducă de aici.
Pe malul celălalt al Iordanului se adună tot mai mulţi oameni. Poporul îl cunoaşte şi îl îndrăgeşte pe Ioan. Poporul este plin de speranţă şi bucurie. Iar mesajul lui Ioan „Pregătiţi Domnului o cale!” îi motivează, pe bătrâni, dar mai ales pe tineri. Mulţi vin şi se botează. Mulţi oameni tineri se hotărăsc să îl urmeze pe Ioan. Ei deven ucenicii săi.
În mulţimea de faţă se găsesc şi doi tineri. Vreme de două săptămâni ei au venit în fiecare zi la Iordan şi au ascultat predicile lui Ioan. În fiecare zi au venit şi au stat în acelaşi loc, au auzit spusele lui Ioan, s-au dau apoi înapoi acasă şi au discutat cu părinţii şi rudele lor despre cuvintele lui Ioan. Părinţii nu sunt mulţumiţi cu comportamentul celor doi. Ei nu ajută nimic în treburile casei, căci tot timpul sunt plecaţi.
Mama: „Chiar trebuie să mergeţi în fiecare zi la acest Ioan? Doar el spune acelaşi lucru!”
Tânăr I: „El nu spune întotdeauna acelaşi lucru! Mesajul său este acelaşi: Pregătiţi Domnului o cale! Dar în fiecare zi el dă alte exemple noi, cum să interpretăm acest mesaj în viaţa noastră de zi cu zi.”
Tata: „Şi noi am fost adată acolo. El nu a zis nimic ce nu am ştiut încă.”
Tânăr II: „Nu ajunge doar să ştiţi. Trebuie ca voi să şi puneţi în practică cunoştiinţele voastre.”
Mama: „Noi lucrăm  în fiecare zi şi dăm tot ce avem mai bun din noi. Ce poate fi mai important? Voi nici măcar nu puteţi explica bine mesajul lui Ioan. Mai bine ne-aţi ajuta la munca noastră! Ce înseamnă pocăinţă? De ce să ne pocăim?”
Tânăr I: „Pocăinţa începe cu lucrurile mărunte. Noi ne pregătim pentru Domnul. Ioan spune: Cine are două haine să dea una celui care nu are niciuna. Cine are de mâncare să împartă cu cel flămând.”
Tată: „Noi încercăm întotdeauna să dăm şi vecinilor noştri săraci câte ceva. Nu nouă să ne spună el asemenea vorbe, ci celor bogaţi, vameşilor şi soldaţilor!”
Tânăr II: „El spune. Şi încă cu voce tare, în faţa tuturor. Câţiva vameşi s-au lăsat botezaţi de el. El le-a zis: Nu luaţi mai mult decât este stabilit! Soldaţilor le-a zis: Nu jefuiţi, nu profitaţi de puterea voastră, fiţi mulţumiţi cu solda.
Tânăr I: „Ioan spune ce poartă fiecare din noi în inimă. El vorbeşte din adâncul sufletului nostru. Mesajul său: Pregătiţi Domnului o cale!, ne dă nouă putere şi speranţă într-un viitor mai bun, mai luminos. Noi ne vom boteza şi îl vom urma.”
Este deja seară târziu. Ioan s-a întors în pustiu. Oamenii se duc spre casele lor. Pe drum ei discută unul cu celălalt cuvintele lui Ioan. La o cotitură a Iordanului stau doi soldaţi romani. Misiunea lor a fost de a stabili ordinea şi liniştea. Acum ei sunt obosiţi, se aşează jos şi povestesc despre ce au auzit.