01
Sep
2009
Publicat de Jurgen Toth
Trimestrul I
1. Lecţie recapitulativă – fixarea unor cunoştiinţe religioase
2. Isus ne cheamă – să ascultăm chemarea lui Isus
3. Calea binelui şi a răului – să alegem drumul cel bun
4. Cele opt fericiri – să îi ajutăm pe cei necăjiţi
5. Poruncile lui Dumnezeu – să respectăm legile lui Dumnezeu
6. Conştiinţa – să ne facem conştiincios datoria
7. Responsabilitatea pentru faptele noastre – să ne asumăm responsabilitatea
8. Păcatul – să ne ferim de ispite
9. Pocăinţa – să îndreptăm răul făcut
10. Spovada – să fim sinceri
11. Virtuţile – să repetăm deprinderile bune
12. Credinţa – să ne fundamentăm credinţa
13. Speranţa – să trăim astfel ca să ajungem la viaţa veşnică
14. Iubirea – să trăim în armonie şi iubire cu ceilalţi
Trimestrul II
15. Porunca de căpetenie – numai dacă iubesc pe toţi oamenii pot să
16. Cele 10 porunci – iubesc pe Dumnezeu
17. Porunca I şi a II-a – ador pe Dumnezeu şi nu am Dumnezei falşi
18. Porunca a III-a – respect ziua Domnului
19. Porunca a IV-a – îmi ascult şi ajut părinţii
20. Porunca a V-a – nu vreau să fac rău nimănui
21. Porunca a VI-a – să ne ferim de gânduri şi fapte necurate
22. Porunca a VII-a – nu facem pagubă altuia şi nici bunului comun
23. Porunca a VIII-a – să spunem întotdeauna adevărul
24. Porunca a IX-a – să nu fim invidioşi
25. Porunca a X-a – să nu fim nemulţumiţi
Trimestrul III
26. Cunoaşterea de sine – doresc să mă cunosc cu adevărat
27. Spiritul de sacrificiu – pentru binele comun renunţ la intereseul meu
28. Faptele bune – să îi ajutăm pe ceilalţi
29. Spiritualităţi, curente – apreciez diferitele tendinţe spre bine
30. Credinţa proprie – mărturisesc credinţa mea, o respect pe a altora
31. Omul creştin în societate – îndatoririle omului creştin
32..Aspectul creştin al muncii – îmi îndeplinesc conştiincios datoria
33. Chemările vieţii creştine – să dăm mai departe credinţa
34. Apostolalul – misiunea dată de Cristos
35. Recapitulare finală – fixarea cunoştiinţelor
Notă: Materialul de mai sus nu este conceput de către mine. Eu doar l-am preluat în acest mod după ce am dat de el între altele mai vechi, despre care nici nu mai ştiam că le am, încă de pe vremea când activam ca catehet într-o parohie romano-catolică. În nici un caz nu vreau să depreciez munca autorului. Tocmai pentru că îl apreciez îm mod deosebit ţin să îl remarc şi să îl public. (Pentru toate eventualităţile, eu pot fi oricând contactat pentru a îndepărta în mod nemijlocit textul.)
Etichete » Planificare, Programă, Şcoală «
27
Aug
2009
Publicat de Jurgen Toth
Trimestrul I
1. Recapitularea cunoştiinţelor religioase din clasele I-VI – fixarea unor cunoştiinţe
2. Credinţa – caut răspuns la rostul vieţii
3. Minuni în lume – cognito, ergo sum
4. Mărturia lumii materiale despre Dumnezeu – să păstrăm ordine
5. Mărturia omului despre Dumnezeu – dorinţele mele le satisfac în Dumnezeu
6. Rugăciunea – să acceptăm voinţa lui Dumnezeu
7. Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu – să citim Biblia
8. Cred în Dumnezeu, Tatăl atotputernic – să trăim în prezenţa lui Dumnezeu
9. Cred în Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu – să trăim conform voinţei lui Dumnezeu
10. Cred în Duhul Sfânt – să realizăm fapte bune
11. Judecarea şi crucificarea lui Isus – să acceptăm cu bucurie jertfa
12. Învierea din morţi – Isus, speranţa noastră
13. Ridicarea la Cer – să avem în vedere scopul veşnic
14. Sf. Biserică şi Împărăţia Sfinţilor – să fim deschişi faţă de alţii
Trimestrul II
15. Iertarea păcatelor – îmi pare rău pentru păcatele săvârşite
16. Învierea morţilor – să ne pregătim pentru judecată
17. Viaţa veşnică – dorim viaţa veşnică
18. Semnul crucii – să trăim în iubire
19. Sacramentele – comuniunea noastră cu Cristos
20. Harul, viaţa de har – să ne ferim de ură
21. Botezul lui Cristos – să trăim în comunitate
22. Mirul – să fim cuminte şi chibzuiţi
23. Să dăm mărturie despre credinţa noastră – crezul nostru
24. Noul Testament – jertfa lui Isus
25. Euharistia – să ne ferim de păcat pentru ca Isus să rămână cu noi
Trimestrul III
26. Păcatul – mare este iertarea lui Dumnezeu
27. Pocăinţa – să promovăm pacea între oameni
28. Maslul – să îi ajutăm pe cei bătrâni şi bolnavi
29. Dumnezeu ne cheamă – să răspundem lui Dumnezeu
30. Slujitorii Domnului – să ne rugăm pentru binele Bisericii
31. Căsătoria – Dumnezeu l-a creat pe om bărbat şi femeie
32. Anul bisericesc – fiecare zi este o sărbătoare
33. Sacramentele – să trăim după legile Domnului
34. Slujirea noastră în Biserică – să fim activi în Biserică
35. Recapitulare finală – fundamentarea cunoştiinţelor
Notă: Materialul de mai sus nu este conceput de către mine. Eu doar l-am preluat în acest mod după ce am dat de el între altele mai vechi, despre care nici nu mai ştiam că le am, încă de pe vremea când activam ca catehet într-o parohie romano-catolică. În nici un caz nu vreau să depreciez munca autorului. Tocmai pentru că îl apreciez îm mod deosebit ţin să îl remarc şi să îl public. (Pentru toate eventualităţile, eu pot fi oricând contactat pentru a îndepărta în mod nemijlocit textul.)
Etichete » Planificare, Programă, Şcoală «
25
Aug
2009
Publicat de Jurgen Toth
Trimestrul I
1. Lecţie recapitulativă – fixarea unor cunotiinţe religioase
2. Introducere în studiul istoriei Bisericii – drumul lui Cristos de-alungul secolelor
3. Primii creştini – să ducem spiritul iubirii între oameni
4. Primul martir Sf. Ştefan – să avem grijă de săraci
5. Apostoliii Petru şi Pavel – să acceptăm încercările primite
6. Activitatea misionară a Sf. Pavel – pentru toţi voi face de toate
7. Persecuţiile creştinilor – să nu facem rău altora
8. Biserica în timpul lui Constantin cel Mare – să urmăm credinţa cea adevărată
9. Pustnicii din Egipt – să ne stăpânim dorinţele
10. Părinţii Bisericii – să urmăm pilda celor drepţi
11. Sf. Benedict şi benedictinii – “roagă-te şi munceşte”
12. Ruptura dintre biserica Occidentală şi Orientală – să nu avem prejudecăţi faţă de alte confesiuni
13. Mahomedanii şi cruciadele – să nu fim fanatici
14. Sf. Dominic – să îi ajutăm pe cei rătăciţi
Trimestrul II
15. Sf. Francisc de Assisi, franciscanii – a trăi în spiritul sărăciei
16. Sf. Elisabeta – să îi ajutăm pe săraci
17. Martin Luther şi reforma – toleranţa religioasă
18. Thomas Morus – să fim fideli convingerilor noastre
19. Sf. Ignaţiu de Loyola, iezuiţii – toate spre gloria lui Dumnezeu
20. Reînnoirea catolică – sunt răspunzător pentru biserica mea
21. Catolicismul – să căutăm ceea ce ne uneşte
22. Ordinele călugăreşti în Europa – recunoştiinţă faţă de binefăcători
23. Sf. Francisc Xaveriu şi misiunile – să fim misionari ai credinţei
24. Credinţa şi ştiinţa – să îi ajutăm pe elevii săraci
25. Sf. Vincenţiu de Paul – să îi vizităm pe bătrânii singuri
Trimestrul III
26. Iluminismul – credinţa ne dă putere
27. Revoluţia franceză – libertate şi egalitate în spirit creştin
28. Dreptate socială – spiritul social creştin
29. Sf. Ioan Bosco – copii fără părinţi au nevoie de ajutorul nostru
30. Sf. Teresa de Lisieux – blândeţe faţă de cei antipatici
31. Mari savanţi creştini – merită să crezi
32. A risca totul pentru Dumnezeu – să facem bine
33. Misiunile – să aducem sacrificii
34. Credinţa în lumea de azi – să ne recunoaştem deschis credinţa
35. Recapitulare finală – fixarea cunoştiinţelor
Notă: Materialul de mai sus nu este conceput de către mine. Eu doar l-am preluat în acest mod după ce am dat de el între altele mai vechi, despre care nici nu mai ştiam că le am, încă de pe vremea când activam ca catehet într-o parohie romano-catolică. În nici un caz nu vreau să depreciez munca autorului. Tocmai pentru că îl apreciez îm mod deosebit ţin să îl remarc şi să îl public. (Pentru toate eventualităţile, eu pot fi oricând contactat pentru a îndepărta în mod nemijlocit textul.)
Etichete » Planificare, Programă, Şcoală «
20
Aug
2009
Publicat de Jurgen Toth
Trimestrul I
1. Recapitularea cunoştiinţelor religioase din clasele I-IV – fixarea unor cunoştiinţe
2. Recapitularea cunoştiinţelor religioase din clasele I-IV – fixarea unor cunoştiinţe
3. Ce este Biblia? Introducere – Biblia, Cuvântul scris a lui Dumnezeu
4. Vechiul Teslament – Dumnezeu şi poporul ales
5. Jertfirea lui Isaac – Dumnezeu, speranţa şi mântuirea noastră
6. Scăparea lui Lot – iubesc făcând bine altora
7. Iacob şi Esau – nu păcălesc pe nimeni
8. Iosif şi fraţii – să nu fim invidioşi
9. Moise – ajut pe ceilalţi şi nu vreau să fiu mândru
10. Mielul pascal – Dumnezeu ne scapă de păcate
11. Trecerea peste Marea Roşie – în necazuri Dumnezeu ne scapă
12. Legământul lui Dumnezeu cu poporul ales – să fim fideli
13. Şarpele de aramă – am respect faţă de pâinea cea de toate zilele
14. Adventul şi Crăciunul – Cristos în şi cu noi
Trimestrul II
15. Ghedeon – să spunem întotdeauna adevărul
16. Samson – nu mă încred exagerat în mine însumi
17. Samuel – să ne reculegem
18. Saul – să ascultăm poruncile lui Dumnezeu
19. David – totul provine de la Dumnezeu
20. David şi Saul – victoria cea mai frumoasă este iertarea
21. Solomon – să fim blânzi
22. Ilie – să îi ajutăm pe ceilalţi
23. Elizeu – să nu fim lacomi
24. Isaia – să fim recunoscători
25. Ieremia – să îi apărăm pe cei slabi
Trimestrul III
26. Ezechiel – să nu păcătuim
27. Crearea lumii în Biblie – să muncim cinstit
28. Urmările păcatului – păcatul originar, Cain şi Abel
29. Potopul, Turnul Babel – consider orice naţiune drept frate
30. Daniel – să nu fim necumpătaţi
31. Fraţii Macabei – să fim răbdători
32. Iona – să înţelegem pe cei suferinzi
33. Iudit – să ne ferim de ispite
34. Tobit – să respectăm avutul obştesc
35. Recapitulare finală – fundamentarea cunoştiinţelor
Notă: Materialul de mai sus nu este conceput de către mine. Eu doar l-am preluat în acest mod după ce am dat de el între altele mai vechi, despre care nici nu mai ştiam că le am, încă de pe vremea când activam ca catehet într-o parohie romano-catolică. În nici un caz nu vreau să depreciez munca autorului. Tocmai pentru că îl apreciez îm mod deosebit ţin să îl remarc şi să îl public. (Pentru toate eventualităţile, eu pot fi oricând contactat pentru a îndepărta în mod nemijlocit textul.)
Etichete » Planificare, Programă, Şcoală «
18
Aug
2009
Publicat de Jurgen Toth
Trimestrul I
1. Chemarea lui Avraam – virtutea credinţei, speranţei şi iubirii
2. Sacrificarea lui Isaac – să demonstrăm lui Dumnezeu dragostea noastră
3. Iacob şi Esau – minciuna, înşelăciunea sunt păcate
4. Iosif şi fraţii săi – să iertăm
5. Naşterea lui Moise – putem învinge răul cu ajutorul lui Dumnezeu
6. Misiunea lui Moise – sunt responsabil de sufletele altora
7. Mielul de Paşti – ieşirea poporului ales din Egipt
8. Încheierea alianţei – să păstrezi ce ai promis
9. Patriarhii din timpul robiei – Dumnezeu ne conduce
10. Viţelul de aur – să ne rugăm lui Dumnezeu
11. Mana – mana, simbolul Euharistiei
12. Suntem instrumentele lui Dumnezeu – să fructificăm talentele primite
13. Şarpele de aramă – semnul biruinţei noastre
14. Ocuparea Ierusalimului – Dumnezeu ne conduce
Trimestrul II
15. Ghedeon – ce folos au abstinenţa şi postul
16. Samson – poate da bucurie păcatul?
17. Samuel – Dumnezeu ne cheamă şi pe noi
18. Chivotul legii şi filistenii – Dumnezeu se apăra El însuşi
19. Vremea judecătorilor – Dumnezeu este permanent în viaţa noastră
20. Saul – Dumnezeu îmi dirijează viaţa
21. David şi Goliat – Dumnezeu mă iubeşte
22. David şi Saul – câştigă cel care se învinge pe sine
23. David şi Uria – inclinaţiile noastre pot fi învinse
24. Rugăciunea lui Solomon – să înţelegem tainele lui Dumnezeu
Trimestrul III
25. Roboam şi Ieroboam – să cerem sfaturi de la persoane bineintenţionate
26. Ilie – totul pentru Dumnezeu
27. Isaia – să fim recunoscători lui Dumnezeu
28. Ieremia – suferim împreună cu Isus
29. Ezechiel – este viaţă după moarte?
30. Daniel – credinţa noastră
31. Istoria epocii macabeilor – mărturisim credinţa noastră cu orice preţ
32. Iona din Ninive – viaţa de misionar
33. Iov – de ce suferă şi cei buni?
34. Recapitulare finală – fundamentarea cunoştiinţelor