Arhiva după etichete » Strategie «

23 Feb 2010

Picior în cerc

Publicat de Jurgen Toth

Număr participanţi: 7-14
Vârstă participanţi: 11-99
Durată joc: 15-20 minute
Materiale necesare: o coardă sau o bucată de frânghie (ca. 1,5-2 m)
Desfăşurare joc: Animatorul pregăteşte cu ajutorul unei corzi sau frânghii un cerc cu diametrul de ca. 90 cm pentru 14 participanţi (la un număr mai mic de jucători se păstrează proporţiile). Misiunea grupului este ca toţi membrii să se afle cu un picior în cerc, de fapt fiecare participant trebuie să stea într-un picior.
Variaţiuni: -
Observaţii: Acţiune recomandată pentru a exersa colaborarea într-un grup, fiecare trebuie să ţină alt membru şi fiecare trebuie să fie ţinut de un alt membru. Dacă greşeşte unul, greşeşte întreaga grupă. Desigur totul se desfăşoară fără supărare şi ceartă.

Etichete » , , «

Scrieţi un comentariu

09 Feb 2010

Grămadă

Publicat de Jurgen Toth

Număr participanţi: 12-15
Vârstă participanţi: 12-99
Durată joc: 30 minute
Materiale necesare: butuc de lemn cu diametrul de 70 cm (acesta la rândul său înfipt în pământ ca. 70 cm) sau podium cu mărimea de 70 x 70 cm
Desfăşurare joc: Toţi participanţii trebuie să se urce şi să se menţină pe butuc/podium timp de 10 secunde.
Variaţiuni: În funcţie de numărul participanţilor se poate varia şi diametrul butucului/podiumului. Jucătorilor de vârstă mică acţiunea le poate fi explicată prin atacul unor rechini iar toţi se pot salva pe o singură insulă în mare.
Observaţii: Scopul acestei acţiuni poate consta în activarea discuţiilor într-un grup nou format. Deşi simplu în explicaţii jocul este complex în desfăşurare. Animatorul are sarcina prin intervenţiile sale să prevină şi apariţia unor accidente, de ex. participanţilor nu li poate permite aşezarea pe orizontală, prea mare ar fi greutatea altora asupra unui singur.

Etichete » , , «

Scrieţi un comentariu

12 Ian 2010

Scrânciob

Publicat de Jurgen Toth

Număr participanţi: 8-18
Vârstă participanţi: 12-99
Durată joc: 10-20 minute
Materiale necesare: scândură (ca. 4-5 m lungime, ca. 30 cm lăţime, ca. 15 cm grosime), butuc (ca. 30 cm diametru)
Desfăşurare joc: Pentru această acţiune este necesar un scrânciob. Acesta va fi amenajat din timp de către conducătorii de joc cu ajutorul unei scânduri şi al unui butuc potrivit. Toţi participanţii se urcă cu picioarele pe scrânciob şi încearcă să îl aducă în poziţie de echilibru oprind-ul din balansare. Grupa încearcă să păstreze aceasă poziţie timp de cel puţin un minut.
Variaţiuni: Sunt posibile o sumedenie de variaţiuni: a) Jucătorii încearcă să se alinieze în ordine alfabetică în funcţie de prenumele lor fără a pierde echilibrul sau a cădea de pe scrânciob. b) Participanţii se aliniază după mărime, de la cel mai mare la cel mai mic sau invers, desigur fără a pierde echilibrul. c) Se încearcă variaţiunile anterioare fără ca scrânciobul să balanseze iar de fiecare parte a sa să se afle acelaşi număr de persoane (deci se formează două grupe egale ca număr de membri). d) Cele două grupe se întrec în privinţa timpului de menţinere al balansului.
Observaţii: Această acţiune poate duce la accidente cu urmări mai mult sau mai puţin uşoare pentru cei mai neîndemânateci din fire.

Etichete » , , «

Scrieţi un comentariu